Ambasada Rusiei, interesată de alegerile din Chișinău? Vasnețov anunță că a avut o întrevedere cu Bolea

Ambasadorul rus în Moldova Oleg Vasnețov s-a întâlnit, pe 5 septembrie, cu deputatul independent și candidatul Partidului „Renaștere” la funcția de primar al capitalei Vasile Bolea. Informația a fost raportată de ambasada Federației Ruse la Chișinău.

„Părțile au avut un schimb de opinii aprofundat cu privire la subiectele de actualitate de pe agenda bilaterală ruso-moldovenească, ținând seama de tendințele regionale actuale. Aceștia au discutat despre platforma electorală a candidatului în contextul viitoarelor alegeri locale. O atenție specială a fost acordată dimensiunii culturale și umanitare tradițional importante a cooperării reciproce în interesul popoarelor din țările noastre. Aceștia și-au confirmat intenția de a realiza proiecte menite să păstreze memoria istorică”, se arată în nota informativă publicată de ambasadă.

Imagini din timpul întrevederii nu au fost făcute publice.

De menționat că Vasile Bolea este primul candidat la funcția de primar al Chișinăului cu care s-a întâlnit ambasadorul rus.

***

La alegerile generale locale din 5 noiembrie 2023 curent vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 sătești (comunali), orășenești și 1 086 raionali/municipali.

Politicienii care au anunțat deja că vor candida pentru funcția de primar al municipiului Chișinău:

  • Ruslan Codreanu de la Partidul Puterea Oamenilor;
  • Anatol Usatîi de la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei;
  • Constantin Butucel de la Partidul Acasă Construim Europa;
  • Lilian Carp de la Partidul Acțiune și Solidaritate;
  • Mihail Bagas de la Mișcarea social-politice Liga Orașelor și Comunelor;
  • Ion Bulgac de la Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”;
  • Victor Chironda de la Platforma Demnitate și Adevăr;
  • Ion Purice de la Partidul Liberal;
  • Vadim Brînzaniuc de la Partidul Social Democrat European;
  • Adrian Albu de la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova;
  • Mihail Polianschi de la Partidul „Congresul Civic”,
  • Ion Ștefăniță de la Mișcarea „Respect Moldova”;
  • Diana Caraman de la Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.
  • Vasile Bolea de la Partidul „Renaștere”

De menționat că deocamdată primarul de Chișinău, care este și liderul Partidului declarat pro-european „MAN”, Ion Ceban, nu a anunțat oficial dacă va participa sau nu la scrutinul electoral. Anterior, însă, Ceban, care a ajuns primar pe listele PSRM, a declarat că intenționează să candideze pentru un nou mandat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Chișinăul creează iluzia bunăstării? Experții avertizează asupra riscurilor pentru fondurile UE

Reforma propusă de Guvern prevede crearea a trei regiuni în locul celor 32 de raioane, însă experții IDIS „Viitorul” avertizează că, fără includerea Chișinăului pe noua hartă administrativă, diferențele economice reale dintre capitală și regiuni ar putea deveni invizibile pentru Bruxelles. PIB-ul pe cap de locuitor din Chișinău este de aproape cinci ori mai mare decât în regiuni, ceea ce „creează iluzia bunăstării”.

Experții au prezentat propria viziune, intitulată „Trei porți”: trei regiuni, alături de Chișinău, Bălți și Găgăuzia, fiecare cu propria ieșire spre lumea exterioară. Aceștia propun și repartizarea Transnistriei între regiuni: „Nu poți să percepi impozite și să nu oferi acces la resurse”. Experții propun consilii regionale cu membri delegați, fără alegeri directe. Un reprezentant al CALM a atras atenția asupra unei disproporții: municipiul Taraclia, cu 25.000–30.000 de locuitori, va avea același statut ca Chișinăul, cu aproximativ 600.000 de locuitori.

Primarii așteaptă detalii concrete despre bugete: „Cine pierde, cine câștigă — ca să înțelegem și noi”. Autorii conceptului îndeamnă autoritățile să nu se grăbească, întrucât decizia va influența dezvoltarea țării pentru următoarele decenii. Amintim că Guvernul vrea să reducă numărul primăriilor de la aproape 900 la 273, iar noile delimitări administrative ar urma să intre în vigoare după alegerile din 2027.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: