facebook.com

Amenzi în sumă totală de 92 500 de lei. Patru persoane din raionul Ialoveni, sancționate pentru că nu au respectat măsurile de profilaxie

Patru persoane din raionul Ialoveni, care recent au revenit de peste hotarele țării, au fost sancționate pentru că nu au respectat măsurile de profilaxie. Suma totală a amenzilor este de 92 500 de lei. 

Potrivit Inspectoratului de Poliție din Ialoveni, a mai fost investigat un caz de încălcare a măsurilor de profilaxie din partea unui agent economic, care își desfășura activitatea cu încălcarea măsurilor instituite de către autorități. În acest caz, persoana juridică, urmează a fi sancționată.

De asemenea, poliția și medicii au intervenit într-o localitate în care, o persoană revenită dintr-o zona de risc, nu a respectat regimul de izolare la domiciliu. În rezultat, persoana a fost transportată la o instituție medicală din municipiul Chișinău.

Precizăm că poliția din Ialoveni va continua să verifice teritoriile administrative, spațiile publice și vor intensifica activitățile de monitorizare a persoanelor care se află în autoizolare și în carantină.

În prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 66 de cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care 8 persoane se află în stare gravă.

*IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o răceală simplă, dar în 20% dintre cazuri pot avea loc complicații grave. Nivelul mediu de mortalitate este de 3,5%, însă în cazul persoanelor vârstnice poate ajunge la 14-15%. Pentru a vă proteja, urmați câteva recomandări simple:
1. Spălați mâinile în mod regulat cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de spirt;
2. Păstrați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane (în special față de cele care tușesc sau strănută);
3. Nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile murdare;
4. În cazul în care tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura cu un șervețel sau cu încheietura cotului;
5. În cazul în care aveți febră, tuse uscată sau dificultăți de respirație – apelați serviciul 112. Atenție! Nu mergeți personal la spital sau clinică, pentru a nu pune în pericol alte persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Obiect aerian neautorizat, detectat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Ce spune Ministerul Apărării

Un obiect aerian a pătruns neautorizat, sâmbătă, 26 septembrie, în spațiul aerian al Republicii Moldova, în contextul atacurilor ruse asupra Ucrainei. Informația a fost raportată de Ministerul Apărării într-un comunicat.

Sistemele de supraveghere au detectat, la ora 11:16, obiectul, care a pătruns în spațiul aerian național din direcția localității Stepanivka, regiunea Odesa.

Acesta a traversat frontiera de stat în direcția localității Novocotovsc, în segmentul transnistrean al țării.

Două minute mai târziu, la ora 11:18, obiectul a părăsit spațiul aerian național, traversând frontiera în direcția localității Pervomaisc, apoi continuându-și deplasarea spre localitatea Lîmanske, regiunea Odesa.

Amintim că, în dimineața de 24 septembrie, pe fondul atacurilor ruse asupra Ucrainei, patru obiecte aeriene au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova. Două dintre acestea au căzut pe teritoriul țării – unul în raionul Florești, iar celălalt în apropierea satului Camenca din regiunea transnistreană.

De la începutul războiului din Ucraina, în 2022, și până în prezent, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat de 81 de ori de rachete și drone de producție rusească și iraniană, inclusiv drone-momeală.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: