Amnesty International: Protestele antiguvernamentale din Iran au ucis cel puțin 23 de minori

Protestele antiguvernamentale din Iran au ucis cel puțin 23 de minori numai în septembrie, potrivit Amnesty International și alte grupuri pentru drepturile omului care lucrează în regiune. Cea mai mică dintre victime avea 11 ani.

Aceștia au fost uciși în timpul dispersării demonstrațiilor și mitingurilor. Amnesty International precizează că printre minorii morți se numără 20 de adolescenți – bărbați cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani și trei fete cu vârsta cuprinsă între 16 și 17 ani.

Aproximativ jumătate dintre aceștia aparțineau minorităților etnice și au murit în „vinerea sângeroasă” de 30 septembrie – ziua celei mai violente represiuni împotriva manifestanților de către forțele de ordine.

În total, potrivit Amnesty International, 144 de persoane au murit în Iran în timpul protestelor de la începutul anului. Protestele în toată țara continuă, la fel ca și brutalitatea poliției. Acestea au fost provocate de moartea Mahsei Amini, o tânără de 22 de ani, în urma arestării sale de către poliţia moravurilor la Teheran, care a acuzat-o că a încălcat codul vestimentar, extrem de strict pentru femei în Republica Islamică.

Cauza decesului ar putea fi bătaia aplicată de polițiști: potrivit martorilor, aceasta a fost agresată în mașina în care se afla împreună cu alte persoane reținute.

Poliția din Iran neagă acuzațiile și susține că fata a murit din cauza „opririi bruște a inimii”, versiune respinsă de rudele sale, care susțin că tânăra era perfect sănătoasă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Accidentul de la Sîngerei: șoferul a fost reținut pentru 72 de ore. MAI își revizuiește procedurile interne (VIDEO)

Ministerul Afacerilor Interne își va revizui procedurile interne după accidentul din raionul Sîngerei, în urma căruia doi polițiști și-au pierdut viața în timpul serviciului, pentru a reduce consecințele unor eventuale incidente similare pe viitor. Declarația a fost făcută de conducătoarea instituției, Daniella Misail-Nichitin, după ședința Guvernului din 24 iunie.

Ministra de Interne a confirmat că, potrivit informațiilor preliminare, șoferul mașinii care i-a lovit pe cei doi polițiști ar fi adormit la volan. „Asta de fapt a condiționat acel impact în locul unde angajații serviciului de patrulare își exercitau atribuțiile de serviciu, completând un proces-verbal pe o altă contravenție comisă în acea localitate. (…) Era la volanul mașinii personale”, a spus oficiala.

Ea a mai precizat că conducătorul vehiculului a fost reținut pentru 72 de ore.

Urmare a acestui accident tragic, vom revizui și procedurile interne, astfel încât, în eventualitatea unor cazuri similare, impactul să fie unul mai mic, astfel încât să reducem riscurile unor accidente asociate cu decese sau cu traumatisme severe”, a adăugat ea.

Amintim că doi polițiști de patrulare – Mihail Chiriac, în vârstă de 29 de ani, și Nicolae Dragan, în vârstă de 25 de ani – au fost grav răniți pe 23 iunie, după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei. Cei doi se aflau pe acostament, în afara autospecialei de serviciu, care este staționată regulamentar cu semnalele luminoase în funcțiune, și documentau o contravenție în momentul impactului. Deși au fost transportați de urgență la spital, ambii au decedat în aceeași zi, pe masa de operații.

Cabinetul de miniștri a decis, în cadrul ședinței din 24 iunie, acordarea a câte un milion de lei pentru familiile celor două victime. În timpul reuniunii, premierul Alexandru Munteanu și-a exprimat regretul pentru tragedie și a declarat că autoritățile trebuie să tragă învățăminte din acest caz, pentru a preveni astfel de accidente în viitor. Adresându-se ministrei Afacerilor Interne, șeful Executivului a criticat felul în care mașina poliție a fost parcată. Potrivit acestuia, poziționarea ar fi putut fi „mai precaută”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: