screenshot

Maia Sandu așteaptă soluții de la Guvern pentru siguranța online a copiilor: „Cel mai realist – să ne asigurăm că interdicția de folosire a telefoanelor la școală este aplicată”

Președinta Maia Sandu a declarat că așteaptă ca Guvernul să vină cu soluții pentru siguranța online a copiilor și adolescenților. Potrivit șefei statului, nu există soluții simple, iar cel mai realist scenariu este să ne asigurăm că interdicția de folosire a telefoanelor la școală este aplicată pe deplin. „Dincolo de asta, discuțiile sunt mai complicate și deciziile trebuie gândite un pic mai mult”, a adăugat Maia Sandu în timpul unui eveniment dedicat siguranței online a copiilor și adolescenților. La același eveniment, prima doamnă a României, Mirabela Grădinaru, aflată în vizită la Chișinău, a vorbit despre importanța unui sprijin acordat părinților, profesorilor și specialiștilor în sănătate mintală în cadrul procesului privind siguranța online a copiilor și adolescenților.

Ce a declarat Maia Sandu

„La începutul acestui an, am anunțat siguranța copiilor și sănătatea lor mintală în era digitală drept o temă prioritară. (…) Înainte să pronunțăm soluții, am vrut să ascultăm tinerii și maturii. În ultimele luni, am discutat cu elevi, profesori, părinți și specialiști la Chișinău, Cahul, Ungheni, Bălți și Nisporeni. (…) Tinerii au vorbit deschis despre riscurile pe care le întâlnesc în spațiul digital și despre nevoia unor reguli clare, iar profesorii despre sprijinul de care au nevoie pentru a folosi noile tehnologii în educație”, a declarat Maia Sandu. Potrivit șefei statului, „aceste întâlniri au arătat că avem nevoie de măsuri în egală măsură ambițioase și realiste”.

Președinta a mai spus că „noi, adulții, avem datoria să creăm mecanisme de protecție”. „Nu folosesc întâmplător termenul de protecție. Pentru că soluția nu poate fi o succesiune de simple interdicții. (…) Nu putem face acest lucru izolându-i de tehnologie. Trebuie să-i învățăm să o folosească inteligent, echilibrat și responsabil, să gândească critic și să folosească noile instrumente fără să devină captivi ai acestora. De aceea avem nevoie de un efort comun al familiei, școlii, sistemului de sănătate, autorităților, societății civile și companiilor care administrează platformele digitale. Avem nevoie de sprijin practic pentru părinți și profesori, de proceduri clare pentru prevenirea și raportarea incidentelor și de acces rapid și confidențial la ajutor pentru copiii aflați în dificultate. În același timp, protecția trebuie integrată chiar în modul de funcționare a platformelor”, a menționat șefa statului.

„Nu există soluții simple”

Ulterior, în timpul unui panel de discuții, Maia Sandu a spus că „nu există soluții simple”. „Dacă ne uităm la experiențe altor state, ele pot fi clasificate pe trei puncte. Prima este interdicția telefoanelor la școală și eu susțin pe deplin această interdicție. Noi, Republica Moldova, tot avem o formă de interdicție. Nu știu în ce măsură ea este respectată peste tot, dar cred că trebuie să ne concentrăm în următoarele luni (…) și să ne asigurăm că asta se aplică pe tot parcursul anului. Al doilea tip de politici pe care alte țări le-au aplicat este limitarea accesului la platforme și aici cred că încă e devreme să discutăm despre efecte. (…) A treia categorie de acțiuni ține de crearea unui sistem de protecție la nivel național. Asta este o abordare mult mai complicată și mult mai greu de creat. (…) Trebuie să recunosc, nu prea cred într-un proces eficient de responsabilizare a platformelor. Asta ar fi cel mai ușor, dacă platformele ar (…) asigura această protecție online. (…) Eu cred că trebuie să căutăm soluțiile acasă”, a comunicat Maia Sandu.

Întrebată care este decizia autorităților și cine mai exact trebuie să și-o asume, șefa statului a menționat: „Eu în special aștept asta de la Guvern, de la instituțiile guvernamentale, să vină cu soluțiile. Dacă ar fi un singur lucru, cel mai realist mi se pare să ne asigurăm că această interdicție de folosire a telefoanelor la școală este aplicată pe deplin. Cred că asta e o acțiune care ar putea să ne demonstreze rezultate pe termen scurt. Dincolo de asta, discuțiile sunt mai complicate și deciziile trebuie gândite un pic mai mult”.

Ce a declarat ambasadoarea UE

Ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piorko, a declarat că „pentru Republica Moldova ar fi foarte important să urmeze evoluțiile din UE”. „Republica Moldova nu trebuie să parcurgă această călătorie singură. Nicio țară nu are un model perfect încă, dar foarte multe state membre ale UE au testat deja mai multe abordări. Învățând din aceste experiențe, Republica Moldova poate avansa mai bine și mai repede spre soluțiile sale proprii echilibrate. Noi, cei din Uniunea Europeană, vom continua să sprijinim Republica Moldova în eforturile sale, astfel încât copiii să poată beneficia de oportunitățile lumii digitale fără a-și compromite siguranța, drepturile, sănătatea mintală sau bunăstarea”, a comunicat diplomata.

Ce a spus Mirabela Grădinaru

„Ca mamă a doi copii mici, este o temă care mă preocupă zi de zi. (…) Eu cred că părinții au nevoie de un sprijin concret. (…) M-ar ajuta pe mine ca părinte ca, în momentul în care vorbim despre alfabetizare digitală, aș vrea să se vorbească și despre alfabetizare în materie de sănătate mintală. Adică, copiii să știe și să poată recunoaște conținutul dăunător. (…) Un părinte să poată să se informeze corect de la instituții care sunt în măsură să-i dea sfaturi. (…) Profesorii trebuie să beneficieze de instrumente și de formare. Medicii de familie, pediatrii și specialiștii în sănătate mintală au nevoie de capacitatea de a interveni devreme”, a comunicat Mirabela Grădinaru.

Menționăm că evenimentul dedicat siguranței online a copiilor și adolescenților a fost organizat de Ministerul Sănătății și Biroul regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, sub auspiciile Președinției Republicii Moldova.

***

Amintim că, în ianuarie 2025, Ministerul Educației anunța că, începând cu semestrul doi al anului școlar 2024-2025, elevii din Republica Moldova nu vor putea utiliza telefoanele în timpul orelor, cu excepția când au nevoie de acestea în scop educațional, în situații de urgență, cum ar fi starea de sănătate, dar și în cazul necesității monitorizării sănătății elevilor cu dizabilități. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

„Nu vorbesc nici româna, nici moldoveneasca”. Deputatul Grigore Uzun renunță la planul de a candida la funcția de bașcan al Găgăuziei

Grigore Uzun, deputat din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), pe care liderul formațiunii, Igor Dodon, îl anunțase anterior drept candidatul partidului la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, a anunțat că nu va concura în cursa electorală. El a motivat decizia prin faptul că nu cunoaște limba română, pe care politicianul a numit-o „moldovenească”, și că, în aceste condiții, nu îndeplinește una dintre cerințele obligatorii pentru înregistrarea candidaturii, introdusă prin recentele modificări ale Codului electoral. Declarațiile au fost făcute luni, 21 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu Igor Dodon.

Eu nu vorbesc, în primul rând moldoveneasca, nu româna. Consider că limba este moldovenească – a fost, este și va fi. Dar nu o cunosc, la fel ca majoritatea cetățenilor autonomiei găgăuze. (…) Nu vreau să pun în dificultate cel mai mare partid de opoziție din țară – Partidul Socialiștilor – și am luat decizia să nu-mi înaintez candidatura la viitoarele alegeri pentru funcția de bașcan”, a declarat Grigore Uzun.

Deputatul a menționat că va studia „limba moldovenească”, iar la actualul scrutin se va ocupa de pregătirea candidaților PSRM pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

La rândul său, liderul PSRM, Igor Dodon, a precizat că, în următoarele zile, vor avea loc consultări cu potențiali candidați la funcția de bașcan, iar ulterior se va decide cine va reprezenta formațiunea politică. Politicianul a refuzat să dezvăluie numele potențialilor candidați, dar a subliniat că sunt „cel puțin 2-3”.

Amintim că, până acum, și-a anunțat intenția de a candida la funcția de bașcan ex-deputatul APG Petru Uzun, fostul deputat socialist Fiodor Găgăuz și fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, în prezent deputat „Alternativa”, care a beneficiat de sprijinul PSRM la alegerile prezidențiale din 2024.

Grigore Uzun a reprezentat PSRM la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei din 2023, reușind să ajungă în turul II, unde a fost învins de Evghenia Guțul.

Depunerea documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de guvernator al autonomiei a început luni, 21 septembrie, iar campania electorală va demara pe 16 octombrie. Alegerile propriu-zise vor avea loc pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Scrutinele vor fi organizate conform noilor prevederi ale Codului Electoral al Republicii Moldova, adoptate de Parlament în luna august, după o dispută îndelungată cu Comratul privind modul de desfășurare a procesului electoral în autonomie. Potrivit noilor reguli, pentru a candida la funcția de guvernator al Găgăuziei, o persoană trebuie să îndeplinească mai multe criterii: să dețină cetățenia Republicii Moldova și drept de vot, să fi împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 35 de ani, să fi domiciliat sau să domicilieze pe teritoriul unității teritoriale autonome Găgăuzia timp de cel puțin 10 ani, să cunoască limbile găgăuză și română și să nu se afle sub incidența restricțiilor privind exercitarea drepturilor electorale.

***

Faptul că limba de stat în Republica Moldova este română se menționează încă în Declarația de Independență a țării, adoptată în anul 1991. În martie 2023, Parlamentul a adoptat un proiect de lege prin care sintagmele „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială” și „limba maternă” au fost înlocuite cu „limba română” în Constituție și legislație.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: