Diez.md/imagine simbol

Anchetă la o grădiniță din Chișinău, după ce educatoarea ar fi lovit copiii. Reacția ministerului și a direcției Educație

O educatoare de la grădinița nr. 133 din Chișinău ar fi lovit copiii. Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) a Primăriei capitalei a anunțat inițierea unei anchete interne, după ce un reportaj de presă a scos la iveală cazul. DGETS a transmis că condamnă orice formă de violență față de copii, menționând că astfel de comportament din partea unui cadru didactic nu corespunde eticii profesionale. La rândul său, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că situația va fi examinată de Consiliul de Etică.

Violență într-o grădiniță din capitală?

Potrivit unui reportaj Pro TV, o educatoare de la grădinița nr. 133 din capitală ar fi fost violentă cu copiii.

După ce minorii au venit acasă cu vânătăi, mai multe mame au instalat microfoane, iar înregistrările audio ar surprinde momentele momentele de violență. În secvențele realizate se poate auzi, între altele, cum educatoarea spune „Mai vrei una? M-ați săturat deja”, dar și sunetele a două lovituri.

Contactată de sursa citată, femeia nu a negat că i-ar fi lovit și s-a justificat spunând că ar fi făcut o criză de nervi, deoarece ar fi uitat să bea calmante.

„Eu sunt foarte răbdătoare, dacă am răbdat patru luni și jumătate și i-am suportat. Pe urmă îmi părea rău, foarte rău îmi părea”, a declarat aceasta.

Educatoarea a mai spus că a demisionat deja.

Cazul a fost înregistrat la poliție și remis la procuratură.

Reacția autorităților municipale

Pe 6 martie, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău a venit cu o reacție pe marginea informațiilor despre caz, în care a menționat că „condamnă ferm orice formă de violență comportament agresiv, limbaj injurios sau atitudine necorespunzătoare față de copii”. DGETS a subliniat că astfel de manifestări sunt inacceptabile și contrare principiilor educației, eticii profesionale și cadrului normativ în vigoare.

„Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a dispus inițierea unei verificări interne pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, iar situația este monitorizată în colaborare cu administrația instituției vizate și cu autoritățile competente. În funcție de rezultatele evaluării și de concluziile organelor abilitate, vor fi aplicate măsurile administrative și disciplinare prevăzute de legislație”, a adăugat DGETS.

MEC: „Cadrele didactice trebuie să manifeste toleranță față de copii”

Și Ministerul Educației și Cercetării a publicat o declarație cu referire la presupus caz de violență față de copii, subliniind că „condamnă ferm orice formă de violență în mediul educațional și reiterează că siguranța, protecția și bunăstarea copiilor reprezintă o prioritate”.

„Cadrele didactice trebuie să manifeste grijă, respect și toleranță față de copii, să respecte normele de conduită și să fie un exemplu de comportament. Fiecare copil are dreptul să învețe și să se dezvolte într-un mediu prietenos și sigur, care să îi ofere sprijinul necesar pentru o dezvoltare armonioasă și să îi garanteze respectarea deplină a drepturilor și demnității sale”, a menționat MEC.

Instituția a precizat că situația va fi examinată în cadrul Consiliului de Etică de pe lângă Ministerul Educației și Cercetării, în conformitate cu prevederile cadrului normativ.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Chișinăul creează iluzia bunăstării? Experții avertizează asupra riscurilor pentru fondurile UE

Reforma propusă de Guvern prevede crearea a trei regiuni în locul celor 32 de raioane, însă experții IDIS „Viitorul” avertizează că, fără includerea Chișinăului pe noua hartă administrativă, diferențele economice reale dintre capitală și regiuni ar putea deveni invizibile pentru Bruxelles. PIB-ul pe cap de locuitor din Chișinău este de aproape cinci ori mai mare decât în regiuni, ceea ce „creează iluzia bunăstării”.

Experții au prezentat propria viziune, intitulată „Trei porți”: trei regiuni, alături de Chișinău, Bălți și Găgăuzia, fiecare cu propria ieșire spre lumea exterioară. Aceștia propun și repartizarea Transnistriei între regiuni: „Nu poți să percepi impozite și să nu oferi acces la resurse”. Experții propun consilii regionale cu membri delegați, fără alegeri directe. Un reprezentant al CALM a atras atenția asupra unei disproporții: municipiul Taraclia, cu 25.000–30.000 de locuitori, va avea același statut ca Chișinăul, cu aproximativ 600.000 de locuitori.

Primarii așteaptă detalii concrete despre bugete: „Cine pierde, cine câștigă — ca să înțelegem și noi”. Autorii conceptului îndeamnă autoritățile să nu se grăbească, întrucât decizia va influența dezvoltarea țării pentru următoarele decenii. Amintim că Guvernul vrea să reducă numărul primăriilor de la aproape 900 la 273, iar noile delimitări administrative ar urma să intre în vigoare după alegerile din 2027.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: