APP

Andrei Ivancov a fost numit director interimar la „Metalferos”

Andrei Ivancov a fost numit director interimar al SA „Metalferos”, după ce fosta conducere a fost eliberată în baza cererii de demisie. Noul administrator al întreprinderii a fost prezentat colectivului de către șeful Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac.

Directorul APP a declarat că schimbarea era absolut necesară și speră că în cel mai scurt timp societatea pe acțiuni va prospera și va atinge noi performanțe.

„Am siguranța că noul director interimar, care este un adevărat profesionist, va veni cu idei bune, cu un plan de dezvoltare ambițios care va crește productivitatea și prestigiul întreprinderii. Provocările sunt majore în domeniul pieței metalelor, dar atunci când există voință și pricepere, compania se dezvoltă, iar țara are doar de câștigat”, a conchis Eugeniu Cozonac.

Noul director interimar susține că este pregătit și dispus să-și concentreze cunoștințele și întreaga experiență pentru dezvoltarea și reabilitarea numelui întreprinderii.

„Voi fi deschis pentru comunicarea cu fiecare dintre angajați. Vreau ca prin munca pe care o vom face împreună, să schimbăm imaginea și percepția pe care o au oamenii despre această întreprindere. Sarcina noastră primordială, reieșind și din legislația în vigoare care presupune liberalizarea pieței metalelor, va fi stabilirea unui nou lanț de comerț”, a menționat în discursul său Andrei Ivancov.
Potrivit APP, Andrei Ivancov a activat în calitate de director-adjunct al CNA, după care a ocupat funcția de șef de direcție în cadrul APP, a condus Societatea pe Acțiuni RED-Nord și Întreprinderea de Stat Nodul Hidroenergetic Costești.
Metalferos a fost fondată acum aproape 70 de ani, iar în prezent are trei secții de activitate. Este o întreprindere de colectare, păstrare, prelucrare, sortare, comercializare și export a resturilor și deșeurilor de metale feroase și neferoase. Deține filiale în 6 raioane ale țării și are, în total, circa 200 de angajați.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: