Angajații instituțiilor medicale din capitală, în vârstă de peste 63 de ani, vor fi trimiși în concediu. Anunțul a fost făcut de către Tatiana Bucearschi, șefa Direcției asistență socială și sănătate, în cadrul ședinței serviciilor municipale, care a avut loc astăzi, 30 martie.
De asemenea, în concediu vor fi trimiși și lucrătorii medicali care suferă de boli cronice. Potrivit Tatianei Bucearschi, autoritățile au luat aceste măsuri pentru a reduce riscul de îmbolnăvire a medicilor cu coronavirus.
Menționăm că în prezent, 60 de angajați ai sistemului medical sunt infectați cu COVID-19. Doar 9 dintre cei 60 de lucrători medicali s-au molipsit direct de la pacienți.
Pe 10 august, în apropierea Penitenciarului 13 din Chișinău, a avut loc un protest în susținerea bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, condamnată la 7 ani de închisoare în dosarul de finanțare ilegală a fostului partid „Șor”. Inspectoratul General al Poliției susține că protestatarilor li s-au oferit între 200 și 400 de lei pentru participare, iar celor care aduceau manifestanți cu mașinile personale – până la 1500 de lei.
La manifestația din apropierea penitenciarului au participat deputații Vasile Bolea și Reghina Apostolova, liderul Partidului „Șansă” Alexei Lungu și primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, toți afiliați politicianului fugar Ilan Șor. „Libertatea Evgheniei” — a fost mesajul de pe una dintre pancartele manifestanților. „Libertate Evgheniei Guțul” s-a scandat, printre altele, la protest.
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că a documentat o serie de încălcări în timpul protestului. „Zeci de persoane s-au ales cu procese verbale pentru primirea și oferirea de bani în schimbul participării la proteste. Polițiștii au stabilit că celor care protestau li s-au oferit sume între 200 și 400 de lei, iar celor care aduceau protestatarii cu mașinile personale – între 1000 și 1500 de lei”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului.
Oamenii legii ar fi depistat și „mașini încărcate cu materiale sub formă de pliante, pancarte și articole vestimentare, pentru care nu existau acte corespunzătoare de proveniență, tipărire și facturare”.
„Polițiștii au depistat și o unitate de transport cu numere temporare din autonomia găgăuză, în care se aflau corturi și saltele, pe care persoanele, tot contra cost, intenționau să le amplaseze în adiacentul penitenciarului, similar acțiunilor din 2022-2023, fără a ține cont de normele de securitate specifice instituției date”, au adăugat reprezentanții Inspectoratului.
Instituția a mai spus că, în ultimele zile, la serviciul de urgență 112 au parvenit mai multe apeluri din partea cetățenilor care locuiesc pe străzile adiacente Penitenciarului 13, care se plâng de perturbarea liniștii și imposibilitatea de a se odihni la domiciliu.
Organizatorii manifestației nu au comentat deocamdată informațiile prezentate de poliție.
Poliția Republicii MoldovaPoliția Republicii MoldovaPoliția Republicii MoldovaPoliția Republicii MoldovaPoliția Republicii MoldovaPoliția Republicii MoldovaPoliția Republicii MoldovaPoliția Republicii Moldova