„Acest suc repară creierul și ochii în timp ce dormi”, „O lingură sub limbă și vei arunca ochelarii” sau „Buruiana care curăță arterele mai bine decât orice medicament”. Astfel de promisiuni sunt prezentate pe YouTube de personaje îmbrăcate în halat alb, care par medici cu experiență. În multe cazuri însă,
Un bărbat dintr-o localitate din raionul Strășeni a fost mușcat de un șarpe. La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță, iar ulterior acesta a fost transportat la spital pentru continuarea investigațiilor și administrarea tratamentului. Cazul a fost făcut public de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP),
Un bărbat a fost internat într-o instituție medicală specializată, după ce pe rețelele de socializare a fost semnalat un „comportamentul neadecvat” al acestuia față de minori. Informația a fost comunicată de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a menționat că inițial persoana a fost condusă la inspectorat, însă, din cauza
Militarul în termen rănit prin împușcare pe 16 iunie, la Bălți, în timpul unor activități de instruire, a fost operat cu succes, anunță Ministerul Apărării. Potrivit medicilor, tânărul se află „în afara oricărui pericol”. „La această oră, prognosticul privind starea de sănătate a militarului este pozitiv”, a declarat pentru NewsMaker
Copilul de 6 ani peste care a căzut un copac la Grădina Zoologică din Chișinău se află internat în secția de terapie intensivă, iar starea acestuia rămâne gravă. Precizarea a fost făcută pentru NewsMaker pe 27 aprilie de către purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”,
Medici din chirurgie, terapie intensivă și mai multe specialități intervenționale solicită reevaluarea salariilor. Aceștia cer introducerea unor coeficienți diferențiați față de alte specialități medicale, care „să reflecte riscul și responsabilitatea reală” a muncii lor. În acest sens, a fost lansată o petiție care a adunat peste 100 de semnături. În
Fostul vicepreședinte al raionului Hîncești, Dumitru Vartic, a depus o plângere penală împotriva conducerii și a personalului medical al Spitalului Raional Hîncești și al Spitalului Clinic de Psihiatrie Codru, pe care îi acuză de neglijență în acordarea asistenței medicale soției sale, Ludmila Vartic. Potrivit acestuia, după o tentativă de suicid
În Republica Moldova a avut loc o premieră medicală, după ce o femeie a primit o parte din ficat de la fratele ei prin tehnică laparoscopică. Aceasta este o metodă miniinvazivă, utilizată în centrele medicale de excelență din lume. Înainte de intervenție, chirurgii moldoveni s-au pregătit ani de zile în
Trei medici din cadrul Spitalului raional Comrat riscă până la 3 ani de închisoare fiecare. Aceștia au fost trimiși pe banca acuzaților pentru malpraxis, după ce expertiza medico-legale a arătat că decesul a doi pacienți a survenit ca urmare a inacțiunilor angajaților medicali. Informațiile au fost comunicate pe 14 ianuarie
Republica Moldova va majora, începând cu promoția anului 2027, indemnizația unică acordată tinerilor medici care aleg să activeze în mediul rural. Suma urmează să ajungă la 250 000 de lei. Precizările au fost făcute de ministrul Sănătății, Emil Ceban, într-un interviu pentru Moldpres. Potrivit oficialului, măsura face parte dintr-un pachet