sputnik.md

ANI, nedumerită de comunicatul publicat de Procuratura Generală. Precizările instituției

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a publicat concretizări la comunicatul publicat de Procuratura Generală, privind refuzul inițierii de către ANI a controlului în privința deputatului PSRM Corneliu Furculiță. 

Reprezentanții instituției au menționat că deputata PAS Veronica Roșca a solicitat de la ANI inițierea procedurii de control al averii și intereselor personale ale deputatului Corneliu Furculiță pentru anii 2016-2020. În aceeași sesizare, care a fost expediată simultan și în atenția Procuraturii Generale, deputata a cerut să fie demarată urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 352 1 al Codului Penal al RM, de către deputatul Furculiță.

„ANI s-a expus strict pe domeniul său de competență, și anume în partea ce vizează controlul averii și al intereselor personale. Respectiv, din informațiile acumulate în cadrul unei verificări prealabile, inspectorul de integritate a stabilit că în privința deputatului Furculiță nu au fost identificate bunuri obținute/deținute care urmau să fie declarate și nu ar fi fost declarate în declarațiile de avere și interese personale din perioada vizată”, se arată în comunicatul ANI.

Reprezentanții ANI mai menționează că pretinsa construcție la care se face referință se află pe un teren pe care familia Furculiță l-au donat fiicei, iar beneficiarul acestei construcții, conform actelor eliberate de APL, confirmă faptul că fiica soților Furculiță este proprietară. Inspectorul de integritate a constatat inexistența unei bănuieli sau presupuneri că deputatul Corneliu Furculiță a încălcat regimul juridic de declarare a averii și a intereselor personale, deoarece acesta nu avea obligativitatea de a declara construcția ce nu îi aparține. La fel, pe numele acestuia nu s-a constatat nedepunerea sau depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale.

În partea ce vizează acțiunile sau inacțiunile de ordin penal ale deputatului Corneliu Furculiță, Procuratura Generală, organul competent în aspectele penale, concomitent sesizată, urma să se expună prin prisma competențelor legale de care dispune, se mai arată în comunicat.

„Suplimentar, ANI își expune neclaritatea vizavi de următorul aliniat din comunicatul Procuraturii: „Prin urmare, în lipsa încălcărilor constatate de ANI, care este unica instituție responsabilă de realizarea controlului averii și al intereselor personale și respectare a regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor, Procuratura Generală nu are temeiuri de a iniția vreo investigație în acest sens”, mai scriu reprezentanții ANI.

Reacția vine după ce, pe 26 august, Procuratura Generală a publicat un comunicat prin care informează că Autoritatea Națională de Integritate a refuzat să inițieze un control al averii și al intereselor personale în privința deputatului Corneliu Furculiță. Mai mult, PG subliniază că, deoarece ANI este unica instituție responsabilă de realizarea controlului averii și al intereselor personale și respectare a regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor, „Procuratura Generală nu are temeiuri de a iniția vreo investigație în acest sens”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Generații în dialog – MEMORIE: Cuibușorul din Cureșnița, locul unde amintirile satului sunt încă vii / VIDEO

NewsMaker aduce în atenția cititorilor săi materiale realizate de partenerii din presa regională, pentru ca poveștile și vocile comunităților Moldovei să ajungă la un public mai larg. De această dată, vă propunem un material al colegilor de la „Observatorul de Nord”, din Soroca.

Pe malul bătrânului Nistru din vechiul ținut al Sorocii, se găsește Cureșnița, sat de răzeși care și-au știut de-a lungul secolelor locul și rostul în lume. Mulți oameni s-au tot perindat pe aici, iar astăzi doar unele case vechi mai păstrează memoria despre cum trăiau, ce prețuiau și ce obiceiuri aveau înaintașii noștri.

Oamenii locului au ținut mereu la rădăcini și se mândresc că-s din viță de gospodari, iar cei cu carte au căutat să nu fie mai prejos ca ceilalți din neamul lor. Acest neam nu s-a născut cu capul plecat, iar asta l-a ajutat să treacă prin evenimente istorice complicate, răpirea acestei părți de Țară de venetici, deportări, foamete organizată, represiuni, dar totuși a rezistat.

Cu toate că înaintașii preferau să-și camufleze frica, ici colo mai răzbătea câte un firicel de temere. De fapt nu țineau să se protejeze pe ei, ci în primul rând să-i apere pe cei dragi, ca să nu sufere la fel ca atunci când au simțit povara ocupării de către așa zișii eliberatori.

Și cu toate că acest sat nu e prea mare, Cureșnița a dat Țării personalități notorii, care au știut cine sunt și unde trebuie să mergem. Dar să revenim la această casă tradițională. Cu toate că pare simplă la prima vedere, în arhitectura ei se ascund secole de înțelepciune în care țăranul nu lăsa nimic la voi întâmplării, și fiecare element arhitectural are rostul său.

Dar una e ce se vede pe dinafară, și cu totul alta este pe interior, așa că nu ne-am lăsat prea mult rugați ca să poftim înăuntru. Și dacă în ziua de azi casa mare se referă strict la dimensiune, cândva acest termen avea alt sens, unul mai sfânt, mai sufletist și plin de o însemnătate aparte.

Și chiar dacă această căsuță pare mică la prima vedere, de la prispă și până la cea mai îndepărtată odaie, fiecare spațiu are menirea sa de veacuri. Pe lângă zestrea materială, ne-a rămas moștenire de la generațiile anterioare limbajul mustos și vorbele cu tâlc, expresii, care între noi fie vorba, astăzi cam lipsesc.

Și chiar dacă s-a încercat mutilarea noastră ca neam, ștergerea identității românești și transformarea poporului într-o masă, genele și-au spus cuvântul, iar fiecare individ în parte a avut rolul său în acest mecanism de rezistență.

Revenirea la drumul european și corectarea nedreptăților istorice care au dus la raptul teritorial nu vor acoperi rănile și sechelele lăsate de evenimentele istorice nefaste, dar cel puțin vor demonstra că lupta pentru renașterea națională a înaintașilor noștri, mulți dintre care nu mai sunt astăzi printre noi, nu a fost în zădar.

Și orice vânturi neprielnice ar bate pe la noi, antiromânești și implicit antieuropene, cu nuanță de suveranism importat de pe malurile Uralului, rădăcinile sunt cele care ne pot ține locului ca să nu ne transformăm în niște buruieni purtate din colo-n coace.

Și apropo de integrare europeană, nu mergem acolo cu nimica, avem și noi valorile noastre, zestrea neamului, iar printre ele este fără doar și poate și Cuibușorul din Cureșnița, un fidel păstrător al memoriei.

Vezi AICI și alte istorii din ciclul Generații în dialog – MEMORIE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: