Proteste Agricultorii
Максим Андреев, NewsMaker

Aproape 1500 de agricultori vor primi motorină din România gratuit. Cine sunt beneficiarii

Peste 1540 de fermieri, afectați de secetă în 2022, au depus cereri la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) prin care au solicitat să fie ajutați cu motorină din România, donată gratuit țării noastre. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) anunță, însă, că 56 de cereri au fost respinse, pentru că nu ar fi întrunit criteriile de eligibilitate. Astfel, 1490 de fermieri din 1546 vor beneficia de ajutor umanitar sub formă de motorină.

Conform datelor prezentate de producătorii agricoli, suprafața de teren afectată constituie 193.584,13 mii hectare, după aplicarea coeficientului de categorisire a producătorilor agricoli, iar suprafața eligibilă constituie 114207,98 mii hectare. Cuantumul mediu cantitativ per hectar de motorină constituie 35,01 kg.

Sursa citată precizează că AIPA s-a adresat către Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) pentru a convoca Comisia interdepartamentală pentru ajutoarele umanitare pe 24 noiembrie 2023. În rezultat, pe 18 decembrie 2023, Comisia a aprobat lista, precum și calculele de repartizare a ajutorului umanitar extern.

MAIA anunță că distribuirea ajutorului umanitar către fermieri va fi asigurată de către Agenția Rezerve Materiale a Ministerului de Interne.

Potrivit sursei citate, eligibili pentru obținerea ajutorului umanitar sunt fermierii micro și mici, precum și instituțiile publice care dispun și exploatează teren arabil de până la 1500 hectare, care au fost însămânțate cu culturi fitotehnice pentru recolta anului 2022 și au fost afectați de secetă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Parlamentul Republicii Moldova

Tofan roagă antreprenorii să raporteze controalele abuzive: „Când vine Fulger și PCCOCS, își pierd încrederea în țară”. Unde o pot face

Guvernul lansează adresa de e-mail – [email protected] –  unde antreprenorii sunt invitați să sesizeze cazurile de controale pe care le consideră abuzive. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, în cadrul ședinței Guvernului din 22 iulie. Potrivit acestuia, în ultima perioadă s-au intensificat controalele „sufocante” asupra mediului de afaceri. Șeful Executivului i-a cerut viceprim-ministrului Eugeniu Osmochescu să prezinte, în acest context, până la 9 septembrie, un pachet de măsuri pentru reducerea acestor practici.

Tofan a anunț, în prima sa ședință în fruntea Guvernului, că a primit deja sesizări din partea unor antreprenori, în special exportatori, care susțin că ar fi „presați de unele servicii de control”.

Premierul i-a cerut viceprim-ministrului Eugeniu Osmochescu, responsabil de digitalizare și economie, să prezinte, până la 9 septembrie, un set de măsuri pentru combaterea controalelor pe care le-a calificat drept „abuzive” și „sufocante”.

Vasile Tofan a lansat, totodată, adresa de e-mail [email protected], unde antreprenorii sunt invitați să descrie în detaliu experiențele prin care au trecut.

„Rog toți antreprenorii care consideră că au fost subiectul unor controale abuzive să raporteze experiența lor, să ne scrie, cu lux de amănunte. Chiar vă rog. (…) Cred că vom primi zeci de mesaje, dar poate chiar și sute. Vă rog frumos, aceasta este șansa voastră directă să ne spuneți istoria voastră. Noi o să le procesăm toate aceste adresări și cred că o să învățăm din ele. Unele din ele o să le citim chiar public aici, în ședința Guvernului. (…) Noi le cerem să investească, să fie optimiști, dar când vine Fulger peste tine cu PCCOCS, mă iertați, că o spun, atunci antreprenorii își pierd încrederea în țară”, a declarat Vasile Tofan.

Amintim, Guvernul Tofan a fost învestit în funcție în dimineața zilei de astăzi după ce, pe 21 iulie, a primit votul de încredere al Parlamentului. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc la Președinție, în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru pe 11 iulie, după consultările inițiate de președinta Maia Sandu cu fracțiunile parlamentare. Programul de guvernare și echipa de miniștri au fost aprobate de Parlament cu voturile deputaților PAS. În noul Cabinet, patru portofolii au revenit unor miniștri noi: Agricultură, Cultură, Finanțe și Sănătate.

NewsMaker a analizat programul cu care noul Cabinet își propune să guverneze. Ce promisiuni au făcut, aflați – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: