gov.md

Aprobat. În anul 2022, cuantumul salariului mediu lunar pe economie va fi de 9900 de lei

Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din 29 decembrie, cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2022. Acesta va fi în mărime de 9 900 lei, conform prognozei indicatorilor macroeconomici pentru anii 2022-2024, estimate de către Ministerul Economiei.

Cuantumul salariului mediu pe economie este necesar în scopul:

– determinării plafonului bazei de calcul a indemnizațiilor de asigurări sociale;

– determinarea venitului lunar asigurat al salariaților rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației;

– determinarea valorii pagubei pricinuite în cazul săvârșirii infracțiunii;

– determinarea mărimii pagubei care a dus la evaziuni fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor prin includerea intenţionată în documentele contabile, fiscale şi/sau financiare, inclusiv în cele electronice, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază operaţiuni ce nu au existat, fie prin tăinuirea intenţionată a unor obiecte impozabile, acte contabile, fiscale şi/sau financiar;

– determinarea mărimii daunelor cauzate drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice în cazul refuzului neîntemeiat de eliberare a actului permisiv care a condus la restrângerea dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător, inclusiv desfăşurarea neîntemeiată a unor controale.

În 2021, cuantumul salariului mediu lunar pe economie a constituit 8716 lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Gheorghe Hajder

Gheorghe Hajder a vizitat zonele inundate din Călărași și Ungheni: anunță verificări la lacuri

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a efectuat marți, 26 mai, o vizită în zonele afectate de inundațiile din raioanele Ungheni și Călărași, produse în urma ploilor torențiale. Oficialul a anunțat controale la lacurile și iazurile din zonele vizate, pentru a verifica respectarea normelor tehnice și a măsurilor de siguranță de către administratori.

Gheorghe Hajder a menționat că, în ultimele zile, nivelul apei din lacuri a atins „cote record”. „Vorbim despre o cantitate excepțională de precipitații, un fenomen care, potrivit estimărilor, poate avea loc o dată la 100 de ani”, a spus oficialul.

Ministrul Mediului a menționat că, datorită intervenției echipelor IGSU și specialiștilor de la „Apele Moldovei”, situația a fost stabilizată, iar comunitățile au fost protejate de „consecințe care puteau fi mult mai grave”.

Însă, dincolo de forța naturii, trebuie să vorbim deschis despre responsabilitate. Proprietarii și arendașii de iazuri au obligații legale stricte: respectarea normelor tehnice de exploatare, deținerea obligatorie a pașaportului lacului și măsuri de siguranță. În perioada imediat următoare, vom verifica dacă administratorii lacurilor și-au respectat toate obligațiile tehnice și de siguranță și după caz, vom veni cu recomandări și modificări ale cadrului normativ, pentru a nu mai permite nimănui să opereze bazine acvatice fără garanții de securitate”, a subliniat Hajder.

Amintim că, pe 22 mai, în Republica Moldova au avut loc ploi torențiale, care au afectat zeci de localități, în special raioanele Ungheni și Călărași.

Intervențiile pentru înlăturarea consecințelor continuă marți, 26 mai. Salvatorii și autoritățile desfășoară lucrări de consolidare a digurilor din localitățile Bularda și Hîrbovăț, raionul Călărași, creează canale suplimentare de deversare și pregătesc saci cu nisip pentru prevenirea cedării barajelor. Totodată, din motive de siguranță, circulația în zona podului de sub calea ferată din Strășeni rămâne temporar restricționată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: