M-a crescut doar mama. Încă în copilărie am simțit discriminarea față de poporul meu. Când eram mică, copiii vecinilor nu se jucau cu mine, îmi ziceau: „Ea e țigancă!". Când aveam doi ani și jumătate, mama m-a dat la grădiniță. Atunci noi nu aveam unde trăi. Și mama s-a angajat în calitate de educatoare la aceeași grădiniță și când copiii plecau acasă, noi rămâneam acolo și înnoptam. Peste un timp oarecare, mama a fost concediată: mulți părinți erau împotrivă ca educatoarea copiilor lor să fie de origine romă.

Noi am plecat la Moscova, mama credea că va putea să-și găsească de lucru acolo. Însă toți o refuzau. Și odată am rămas fără niciun ban, nici măcar pentru drum spre casă nu aveam. Am început să cerșim amândouă, noi doream doar să adunăm bani pentru a ne întoarce în Moldova. Însă ceea ce ni se oferea ne ajungea doar pentru a mânca o dată pe zi și, în cel mai bun caz, să înnoptăm undeva unde am fi putut să dormim și să ne spălăm normal. Adesea eram nevoite să dormim la gară.

Odată mama mi-a cumpărat o carte – Biblia ilustrată pentru copii. Am cheltuit pentru ea toți banii adunați timp de două zile. De atunci, a apărut dragostea mea pentru carte. Iar din cercul vicios al cerșetoriei am evadat doar peste trei ani.

Mama a făcut cunoștință cu o femeie, i-a povestit totul. Și aceea pur și simplu ne-a cumpărat bilete. Astfel, noi am ajuns în Moldova. Aici, mama m-a trimis la bunica și m-a dat în clasa întâi. Eu nu puteam citi, nu știam literele și limba română, pentru că timp îndelungat am trăit în Rusia. La școală, am fost așezată în ultima bancă, spunându-mi-se: „Doar înțelegeți că ea nu va învăța, nici mama ei nu a învățat, nimeni din ei nu învață". La școală, la fel ca și mai devreme, copiii nu se jucau cu mine, aruncau cu pietre în mine, îmi ziceau „țigancă", „cioară".

Însă îmi amintesc că atunci am început deja să simt că ceva trebuie să se schimbe în această lume și, ce-i mai important, că și eu voi putea participa la aceasta. În Rusia, unde noi mergeam cu mama prin vagoanele din metrou, am văzut camere de supraveghere. Credeam că cineva de sus ne urmărește și că acel cineva are un plan pentru mine. Credeam că și eu voi putea ajunge acolo, sus, și voi construi aceste planuri.

La școală, mă amenințau că voi rămâne repetentă, însă bunica a plătit pentru niște cursuri. Nu știu de unde a luat bani, poate că nu a cumpărat lemne pentru iarnă. Însă știu că ea a crezut în mine. De la 10 ani, eu știam că vreau să devin jurist. Când am spus despre aceasta în clasă, au început să râdă de mine.

Apoi mama m-a transferat la școala-internat in satul Târnova. Acolo erau alte probleme, însă eu voiam să învăț, pentru că doar cu ajutorul cunoștințelor poți obține ceva. De la 12 ani, am început să învăț limba engleză și iarăși, datorită ajutorului bunicii. La 16 ani, puteam deja să traduc. Însă voiam să învăț mai departe. La universitatea din New York am ajuns deja după studiile obținute la un liceu din Chișinău, la ULIM (acolo primeam bursă oferită de Fondul de Educație pentru Romi) și la o universitate din Budapesta. Am obținut diploma de master în drepturile omului la nivel internațional.

Nu putem scăpa peste noapte de stereotipuri. Oamenii sunt inerți, ei nu vor să se schimbe, să lupte cu manifestările interioare de rasism și naționalism. Și așa va fi până când pedeapsa va fi inevitabilă. Discriminarea trebuie să fie pedepsită. Minoritățile trebuie să fie apărați de lege. La fel de importantă este și dezvoltarea dialogului intercultural: prin strategii naționale, diferite campanii sociale, societatea civilă și instituții de stat. Și în acest caz, este foarte importantă colaborarea dintre stat și societatea civilă.

Uneori întreb: „Câți prieteni romi ai?". Mi se răspunde: „Niciunul". „Și de ce atunci spui ceva, dacă nu știi?". Răspunsul: „Bunica mea a spus asta". Însă bunica poate spune multe, tu singur trebuie să comunici cu oamenii și să-ți faci concluziile.

La fel ca toți ceilalți, romii trebuie trași la răspundere pentru încălcări și infracțiuni. Însă dacă presa oferă asemenea informații precum că „toți romii sunt la fel", acest lucru de asemenea trebuie pedepsit, pentru că aici este vorba despre discriminare care mai este susținută în societate și de stereotipuri.

Presa din Moldova are un rol foarte important în formarea opiniei publice. Adesea se scrie despre vreo infracțiune și imediat se spune că au fost văzute două femei în fuste lungi, de origine romă. Ori scriu că „a fost depistat un cadavru în tabăra romilor". Asemenea materiale discriminează și amplifică antigipsismul. Noi, cei din Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării, în colaborare cu cei din Consiliul Coordonator al Audiovizualului, vom lupta cu aceasta. În noul Cod al serviciilor media audiovizuale sunt incluse sancțiuni pentru retorica discriminatorie.

Este o problemă gravă. În primul rând, jurnaliștii trebuie să-și schimbe mentalitatea. Ei trebuie să devină instrumente de promovare a drepturilor omului. Să lupte cu problema ori s-o intensifice – este alegerea etică a fiecărui jurnalist. Însă în acest caz, este vorba și despre profesionalism – jurnaliștii trebuie să fie imparțiali, obiectivi și să se bazeze în scrierea materialelor lor pe fapte și analize.

Este o întrebare logică. Însă trebuie să ținem cont de situația romilor. Această etnie a fost în robie. Arătați-mi o altă etnie care ar fi fost în robie pe teritoriul Moldovei. Demonstrați-mi că în timpul robiei, romii au prins la puteri: le-a fost dat pământ, bani, puteau să se integreze în societate.

Fiecare țară trebuie să-și protejeze cetățenii. Însă în corespundere cu situația fiecăruia. În Moldova, noi nu putem aplica tuturor unele și aceleași măsuri. Pentru că noi toți suntem diferiți. Cineva e scund, cineva – înalt, să zicem. De exemplu, noi urmărim un meci de fotbal, în jurul terenului este un gard și toți au aceleași scaune. Cel care este mai înalt vede totul, iar cel mai scund – nu. Totul depinde de necesitățile oamenilor concreți. De aceea trebuie să fie o abordare individuală pentru toate minoritățile și grupurile vulnerabile.

Imaginați-vă oamenii cu dizabilități, romi cu dizabilități, femei rome cu dizabilități, femei rome transgender ș.a. Vulnerabilitate la puterea a treia, la puterea a patra. De aceea și zic că e nevoie de politici pozitive speciale pentru romi. Și ele trebuie elaborate cu implicarea romilor, pentru a înțelege cu adevărat, de ce anume ei au nevoie pentru dezvoltare și pentru o mai bună socializare.

O asemenea „discriminare pozitivă" e chiar necesară în Moldova. În anul 2007, la noi, s-a încercat ceva asemănător: guvernul a oferit în universități o cotă pentru absolvenții de origine romă. Însă a apărut o altă problemă: când eu am încercat să-mi depun actele în cadrul acestei cote, s-a constatat că aceste locuri sunt oferite în primul rând copiilor orfani, apoi copiilor cu necesități speciale, apoi altcuiva, iar romii erau la capătul listei, adică, practic, nu sunt șanse în această cotă. Și aici trebuie să se vorbească despre problema privind realizarea unor inițiative de stat bune. Este insuficient ca ele pur și simplu să fie incluse în legislație. Cu părere de rău, acum nu există o asemenea cotă. Nu exclud că această problemă va fi revăzută.

Noi am creat Patrin, un post de radio online, pentru a consolida comunitatea romilor, pentru a promova în spațiul public limba romani și drepturile omului. Datorită susținerii financiare a Ambasadei Olandei – lucru pentru care îi mulțumim foarte mult, acum, postul nostru de radio va fi și în eter – Patrin FM. Vom difuza în Soroca și în localitățile rurale. Emisiunile vor fi în limbile romani și română.

Postul nostru de radio online are 10 mii de ascultători și nu toți sunt romi. Noi suntem ascultați de reprezentanți ai diferitelor etnii, comentează, pot suna direct în studiou. Unii ne scriu că își schimbă părerile datorită emisiunilor și muzicii noastre. Astfel, noi încercăm să contribuim la dialogul multicultural și să consolidăm drepturile romilor.

În multe direcții. Există, de exemplu, ideea preconcepută precum că romii doar cântă și dansează. Știți, nu toți romii cântă și dansează, sunt și din cei care pictează, scriu poezii, interpretează muzică clasică, obțin succese în sport, activează în calitate de medici. De ce să nu povestim despre ei? Ei sunt puțini în țara noastră, însă ei sunt și trebuie văzuți. Dacă împreună cu statul vom contribui la aceasta, astfel, vor fi create condiții pentru schimbările pozitive și în societate. De exemplu, foarte puțini știu că Mihai Volontir a fost de etnie romă. Aproape nimeni nu știe că și Ștefan Neaga a fost unul dintre romi. Și conducătorul „Lăutarilor" Nicolae Botgros.

Printre romi sunt oameni diferiți, ei vorbesc în diverse dialecte, au un mod de viață diferit. Sunt comunități patriarhale, dar sunt și matriarhale, în care femeia face totul, iar copiii iau numele mamei. De obicei, romii nu-și înregistrează căsătoriile la oficiul stării civile, de aceea sunt multe familii cu un singur părinte.

În fiecare grup etnic sunt diferiți oameni. Însă toți au o problemă comună. În țara noastră, nu există voință politică pentru a schimba atitudinea societății față de minorități. De aceea și apare, de exemplu, următoarea situație paradoxală. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în Moldova locuiesc 9 mii de romi. E ceva! În realitate, la noi, locuiesc peste 200 de mii de romi. Și iarăși, conform statisticii, în satul meu natal nu sunt romi, însă în realitate, acolo sunt cel puțin 60 de persoane de etnie romă.

Cuvântul „țigan" nu există în limba romani. Acest cuvânt are rădăcini elene și semnifică „murdar", „păduchios", „străin". Pe parcursul multor ani, romii au fost învățați să se numească așa. Și dacă cineva din comunitate vorbește așa, înseamnă că e bine. Însă dacă o spune cineva din afara comunității lor, acest cuvânt este considerat discriminatoriu.

Acest lucru poate fi comparat, de exemplu, cu comunitatea afro-americană. Acolo, un bărbat i se poate adresa altui bărbat cu „Hey nigga, hey bro, how are you?". Însă dacă un om din afară va spune: „Нey, nigga!", cu siguranță, o va păți.

Așa e și aici. Cuvântul „țigan" este interzis din anul 1971, când a avut loc un congres internațional al romilor pe lângă Consiliul Europei. În limba romani există doar cuvântul „rom", „roma". Înșiși romii se pot numi așa cum doresc, pentru că ei sunt frați. Dar dacă vor fi numiți țigani de cineva din afară, se consideră insultă.

Problema minorităților este „invizibilă", dacă e să vorbim despre prioritate. Și totuși, datorită autorităților și activiștilor din mediul minorităților, s-au făcut câțiva pași. Unul dintre aceștia – activitatea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării. Să nu uităm nici despre Yan Feldman (președintele Consiliului. – NM), care muncește 24/24 pentru ca acest Consiliu să fie eficient.

Se poate spune că acest an este al recordurilor. În parlament, pentru noii membri ai Consiliului au votat 82 de deputați. Acest lucru demonstrează schimbări de mentalitate a societății. Aceasta înseamnă că multe lucruri sunt posibile. Peste cinci ani de activitate, vom vedea cât de eficientă este munca noastră în lista de priorități a autorităților. Însă acum, societatea este deja pregătită să se schimbe și multe depind de fiecare dintre noi: cetățeanul, candidatul la o anumită funcție, funcționarul. Rezultatele pot fi obținute doar prin eforturi comune.