Андрей Мардарь / NewsMaker

„Asistăm la uzurparea puterii în stat”. PSRM va ataca la Curtea Constituțională decizia Maiei Sandu

Partidul Socialiștilor (PSRM) consideră că decizia președintei țării privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier constituie o încălcare a Constituției. Vineri, aceștia vor ataca la Curtea Constituțională decretul șefei statului.

„Decizia anunțată în această seară încalcă grav Constituția și hotărârile recente ale Curții Constitutionale, care obligă președintele să desemneze candidatul propus de majoritatea parlamentară constituită. Totodată, președintele țării nu își poate permite sa dea calificative subiective deputaților din Parlamentul Republicii Moldova, nu își poate permite să o facă pe judecătorul”, se arată în declarația socialiștilor.

Socialiștii au calificat drept „uzurpare a puterii” decizia Maiei Sandu: „Ceea ce a făcut Maia Sandu astăzi se numește, la această etapă, tentativă de uzurpare a puterii de stat. La momentul în care va exista decretul de desemnare a premierului, emis oficial, președintele țării se va afla în afara Constituției și în plin proces de uzurpare a puterii în stat, ceea ce atrage după sine consecințe legale și politice”.

PSRM va ataca mâine la Curtea Constituțională decretul emis de președintele țării.

„Până la pronunțarea unei decizii, vom cere conducerii Parlamentului să nu accepte convocarea ședinței pentru audierea persoanei desemnate ilegal pentru funcția de prim-ministru. Se va apela și la alte mijloace legale și democratice pentru a nu permite ca acest act de uzurpare a puterii de stat să fie pus în aplicare”, au mai anunțat socialiștii, fără să precizeze la ce se referă.

Reacția vine după ce președinta Maia Sandu a desemnat-o repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de premier al țării. Șefa statului a refuzat să o desemneze în această funcție pe Mariana Durleșteanu, candidata pentru care au semnat 54 de deputați ai PSRM, Partidului „ȘOR” și mai multor deputați neafiliați.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

РБК

Putin a semnat un decret pentru combaterea cuvintelor străine: „Amenințare la adresa limbii ruse”

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat un decret privind aprobarea principiilor politicii lingvistice de stat. În document, utilizarea cuvintelor împrumutate din alte limbi este indicată drept una dintre amenințările la adresa limbii ruse, care susține „comunitatea cultural-civilizațională unitară a Lumii Ruse”, potrivit The Moscow Times.

În special, decretul menționează ca risc „utilizarea nejustificată în comunicarea oficială a cuvintelor străine care au echivalente uzuale în limba rusă, precum și a termenilor străini care nu apar în dicționarele normative”. Autoritățile intenționează astfel să reducă folosirea cuvintelor din alte limbi în discursul oficial.

În cadrul acestei politici lingvistice, Kremlinul plănuiește să promoveze limba rusă, pe care o cataloghează „o comoară națională a Rusiei și o bază a statalității ruse”, ca mijloc de comunicare între etnii în spațiul post-sovietic și să-i crească popularitatea în străinătate.

Totodată, documentul prevede crearea unei serii unificate de manuale școlare pentru limbile popoarelor Rusiei și o metodologie unificată de predare. În tastatura chirilică va fi alocat un spațiu special pentru literele limbilor naționale.

În iunie, Duma de Stat a adoptat o lege care restricționează folosirea cuvintelor străine în spațiul public, un pas descris drept „protecția limbii ruse de excesul de împrumuturi”. Legea impune limite în utilizarea cuvintelor străine pe afișe, etichete, reclame și în denumirile complexelor rezidențiale.

Tot în iunie, Putin a cerut renunțarea „consecventă la împrumuturile vulgare și mecanice din alte limbi, care nu îmbogățesc, ci murdăresc și denaturează limba rusă”. El a subliniat necesitatea folosirii alfabetului chirilic în spațiul public, în locul unui „amestec” de litere latine și alte simboluri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: