Atac masiv asupra Ucrainei, inclusiv cu Oreșnik? Rusia: „Răspuns la atacul asupra reședinței președintelui Federației Ruse”

Ucraina a raportat un atac masiv al Rusiei în noaptea de 8 spre 9 ianuarie. La Kiev s-a anunțat despre 4 morți și 24 de răniți. La Lvov s-au raportat explozii și s-a anunțat că, cel mai probabil, orașul a fost atacat cu racheta balistică „Oreșnik”. De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării a declarat că, noaptea trecută, a „răspuns la atacul terorist al regimului de la Kiev asupra reședinței președintelui Federației Ruse din regiunea Novgorod” și au fost efectuate bombardamente inclusiv cu „sistemul mobil de rachete cu bazare terestră de rază medie „Oreșnik””.

Ce se comunică în Ucraina

Pe 8 ianuarie, către ora 24:00, primarul din Lvov, Andrei Sadovoi, a anunțat că în oraș se aud explozii. „Dacă a fost vorba despre „Oreșnik” – momentan nu se știe. Informațiile vor fi furnizate de militari”, a scris Sadovoi pe o rețea de socializare. El a mai spus că a fost atacat un obiect de infrastructură critică și a izbucnit un incendiu.

În dimineața zilei de 9 ianuarie, primarul a raportat, cu referire la forțele aeriene ale țării, că lovitura asupra orașului a fost efectuată cu o rachetă balistică. „Ținta aeriană se deplasa pe o traiectorie balistică cu o viteză de aproximativ 13 mii de kilometri pe oră — aceasta este o viteză extrem de mare. Acesta este primul caz de utilizare a unui astfel de tip de lovitură asupra Lvov de la începutul războiului la scară largă. Orașul se află la mai puțin de 70 de kilometri de granița cu Uniunea Europeană. Este un semnal clar pentru partenerii noștri internaționali: războiul Rusiei nu se oprește în fața niciunei granițe. Între timp, Ministerul Apărării al inamicului declară că acest „Oreșnik” ar fi „răzbunare” pentru un presupus atac asupra reședinței dictatorului rus. Nimic nou din partea unei țări de ucigași și mincinoși”, a adăugat primarul.

Forțele aeriene ale Ucrainei au declarat că „tipul rachetei cu care agresorii ruși au atacat orașul va fi stabilit după examinarea tuturor elementelor acesteia”.

La Kiev, urmare a atacului nocturn, s-a raportat despre 4 morți și 24 de răniți. Conform poliției, printre cei decedați este un lucrător medical, iar printre răniți – angajați ai Serviciului de Situații de Urgență.

Ce declară Rusia

Ministerul rus al Apărării a declarat că noaptea trecută, „ca răspuns la atacul terorist al regimului de la Kiev asupra reședinței președintelui Federației Ruse din regiunea Novgorod”, forțele armate „au efectuat o lovitură masivă cu armament de înaltă precizie, cu rază lungă de acțiune, de pe platforme terestre și maritime, inclusiv cu sistemul mobil de rachete cu bazare terestră de rază medie „Oreșnik”, precum și cu drone de atac, asupra unor obiective de importanță critică de pe teritoriul Ucrainei”.

„Obiectivele loviturii au fost atinse. Au fost distruse obiective de producere a dronelor, care au fost utilizate în cadrul atacului terorist, precum și obiective ale infrastructurii energetice care asigurau funcționarea complexului militar-industrial al Ucrainei. Orice acțiuni teroriste din partea regimului criminal ucrainean nu vor rămâne nici pe viitor fără răspuns”, se arată în declarația Ministerului rus al Apărării.

Ce se știe despre racheta Oreșnik

Oreşnik face parte din sistemele de armament dezvăluite de Putin în 2018 şi pe care liderul rus le catalogase drept „fără egal în lume”, scrie G4media.ro. Potrivit sursei citate, această racheta cu rază medie de acţiune ar putea lovi, teoretic, ţinte aflate la mii de kilometri distanţă, cu o marjă de eroare de doar câteva zeci de metri. Racheta ar fi proiectată pentru arme nucleare, dar poate transporta și arme convenționale.

***

Amintim că, pe 29 decembrie, ministrul de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a afirmat că Ucraina a atacat cu drone una dintre reședințele oficiale ale președintelui rus din regiunea Novgorod, însă Rusia le-a distrus fără a provoca prejudicii. Lavrov a declarat că atacul nu va rămâne fără răspuns și a sugerat că trecerea autorităților ucrainene la o „politică a terorismului de stat” ar putea determina Kremlinul să-și revizuiască poziția de negociere.

Președintele Ucrainei a calificat afirmația despre atac drept „o minciună”, susținând că principalul obiectiv al Kremlinului este să întrerupă „realizările muncii comune” ale Ucrainei cu Trump.

Liderul american a declarat că informația despre atac „l-a înfuriat foarte mult”, că „acum nu este momentul” pentru astfel de operațiuni și a recunoscut că Washingtonul nu deține dovezi că raidul cu drone a avut loc cu adevărat, a relatat Meduza. Ulterior, Trump a spus că nu crede afirmațiile Moscovei cu privire la pretinsul atac ucrainean.

Publicația The Wall Street Journal a scris, cu trimitere la sursele sale, că Agenția Centrală de Informații (CIA) a SUA consideră că Ucraina nu a încercat să atace reședința lui Putin. CIA a ajuns la concluzia că, în noaptea de 29 decembrie, dronele ucrainene au încercat să atace un obiectiv militar în aceiași regiune cu reședința în cauză, însă ținta nu se află în apropierea acesteia.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ТСВ

Hajder cere Primăriei Chișinău să repare stația de captare a apei: „Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”

Ministrul interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, a cerut Primăriei Chișinău să reabiliteze echipamentele de la stația de captare și tratare a apei, care asigură alimentarea capitalei cu apă din râul Nistru. Potrivit oficialului, sistemul de rezervă al stației este într-o stare precară, iar autoritățile nu știu dacă echipamentele de acolo mai sunt funcționale. El a menționat că acestea ar putea fi necesare în cazul în care nivelul apei din lacul de acumulare de la Nistru va continua să scadă.

Conform oficialului, în prezent în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk ajunge un debit de aproximativ 30 de metri cubi pe secundă, în timp ce în Nistru sunt deversați circa 100 de metri cubi pe secundă.

Adăugând la acestea evaporarea apei și consumul ridicat pe timp de vară, constatăm o tendință accelerată de scădere a nivelului lacului, ceea ce va impune măsuri urgente în scurt timp”, a transmis Hajder.

Ministrul a precizat că, în urma discuțiilor cu partea ucraineană, s-a convenit menținerea unui debit de deversare de 100 de metri cubi pe secundă în Nistru până la 31 iulie. Ulterior, autoritățile urmează să analizeze situația și să decidă dacă sunt necesare alte măsuri.

Dacă nu se vor înregistra precipitații, din cauza volumului insuficient de apă, deversările în Nistru ar putea fi reduse după 31 iulie. Acest lucru va duce la scăderea nivelului Nistrului, iar pompele principale de la stația de captare care aprovizionează Chișinăul ar putea ieși din funcțiune”, a spus ministrul.

Gheorghe Hajder a mai spus că a verificat starea sistemului de rezervă al stației de captare administrate de Primăria Chișinău prin întreprinderea „Apă-Canal Chișinău”, care ar trebui utilizat în cazul în care nivelul apei ar scădea critic.

Potrivit lui, pompele plutitoare, conductele și bazinul de acumulare din apropierea stației sunt într-o stare necorespunzătoare.

Echipamentele sunt abandonate și nu este clar dacă mai sunt funcționale. În plus, bazinul este puternic înnămolit și se află într-o stare dezastruoasă. În mod normal, din acest bazin apa ar trebui să curgă gravitațional în stația de captare”, a declarat Hajder.

Ministrul interimar al Mediului consideră că reabilitarea acestei infrastructuri este esențială pentru securitatea aprovizionării cu apă a municipiului Chișinău.

Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”, a afirmat Gheorghe Hajder.

Amintim că, pe 17 iulie, Gheorghe Hajder a avertizat că municipiul Chișinău riscă să rămână fără apă, pe fondul scăderii nivelului apei în lacul de acumulare de la Nistru. În replică, Ion Ceban a calificat avertismentul drept o problemă „artificială” și a acuzat autoritățile centrale că încearcă „să lase Chișinăul fără apă”. Ulterior, Hajder a răspuns criticilor primarului, menționând că problema nu ține atât de nivelul apei din lacul de acumulare, cât de pompele Apă-Canal Chișinău, care ar putea să se defecteze.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: