Andrei Mardari / NewsMaker

„Atinge imaginea sistemului”: CSM critică declarațiile lui Recean în care a menționat, din nou, numele unor judecători

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îi solicită prim-ministrului Dorin Recean „să se abțină” de la expunerile în mod public a numelor judecătorilor atunci când își exprimă opinia cu privire la unele decizii judecătorești. Se întâmplă după ce Recean a menționat public, din nou, numele unor judecătoare care au pronunțat, de această dată, hotărâri în privința dosarului denumit generic „Frauda bancară”. 

„CSM se arată îngrijorat de declarațiile repetate ale prim-ministrului Republicii Moldova expuse în cadrul ședinței Guvernului Republicii Moldova referitor la acțiunile unor judecători. CSM relevă încă o dată că, independența sistemului judiciar constituie fundamentul statului de drept și este esențială pentru funcționarea democrației și respectarea drepturilor omului”, se arată într-un comunicat emis de CSM.

Consiliul Superior al Magistraturii precizează că orice parte a unui proces de judecată este în drept să utilizeze căile de atac în cadrul cărora să-și expună motivele dezacordului cu soluția adoptată.

„Doar instanța de judecată ierarhic superioară este împuternicită să verifice legalitatea actelor judecătorești în conformitate cu legislația în vigoare. Prin urmare, CSM relevă că, în cazul în care cauza se află în proces de examinare, orice declarație sau expunere pe marginea acțiunilor judecătorului, ce examinează cauza, aduce atingere independenței și imaginii sistemului judecătoresc”, precizează CSM.

Menționăm că Recean a făcut public numele a două judecătoare care au pronunțat decizii în dosarul penal „Frauda bancară”, la ședința Guvernului din 24 ianuarie. Prima magistrată pe care a nominalizat-o Recean a fost Angela Catană. A doua – Ludmila Beșliu. Premierul a menționat că va spune public numele judecătorilor și pe viitor, în ciudat tuturor „protestelor și nemulțumirilor”.

Reamintim în acest context că, și în decembrie 2023, Recean a menționat în timpul unei ședințe a Guvernului numele judecătoarelor de la Curtea de Apel Chișinău care au anulat decizia Comisiei pentru Situații Excepționale privind excluderea Partidului „Șansă” din alegerile locale. Oficialul a declarat atunci că hotărârea creează o situație în care statul nu poate interveni pentru a stopa activitatea „grupărilor criminale”. Declarațiile premierului și faptul că a făcut publice numele magistratelor au fost criticate și atunci de Asociația Judecătorilor din Republica Moldova și Consiliul Superior al Magistraturii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

bas-tv.md/foto simbol

O elevă din clasa a 12-a la un liceu din Chișinău, găsită decedată în curtea unui bloc: ce spune poliția

O tânără născută în anul 2008 a fost găsită decedată în curtea unui bloc din sectorul Botanica al capitalei. Pe suprafața corpului acesteia au fost depistate leziuni caracteristice unei căderi de la înălțime. Informațiile au fost comunicate pentru NewsMaker de către ofițera de presă a Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă, care a precizat că acestea un un caracter preliminar și pot suferi modificări. Potrivit surselor NewsMaker, adolescenta învăța în clasa a 12-a la un liceu din capitală.

Poliția a fost sesizată despre caz pe 14 septembrie, în jurul orei 06:35. În urma examinării medico-legale, pe suprafața corpului tinerei au fost depistate leziuni caracteristice unei căderi de la înălțime.

„Toate circumstanțele cazului, precum și cauza exactă a decesului, urmează a fi stabilite în cadrul anchetei inițiate și în urma efectuării expertizei medico-legale. Precizăm că informațiile prezentate au un caracter preliminar și pot suferi modificări în funcție de rezultatele investigațiilor”, a comunicat ofițera de presă, precizând că victima era născută în anul 2008.

***

În Republica Moldova au fost înregistrate 258 de cazuri de suicid în anul 2025, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Cele mai multe au fost înregistrate în rândul persoanelor cu vârsta de peste 35 de ani – 202 cazuri. Alte 56 de cazuri vizează persoane cu vârsta de până la 34 de ani. Totodată, șapte cazuri au fost înregistrate în rândul minorilor cu vârste între 0 și 17 ani. Cele mai multe cazuri au fost raportate în municipiul Chișinău. Potrivit statisticilor, majoritatea victimelor sunt bărbați. NewsMaker a explicat cum sunt ajutați oamenii în astfel de situații, de ce mecanismele existente nu funcționează întotdeauna la timp și ce schimbări sunt necesare – AICI.


Important! În cazul în care detaliile expuse în material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor și susținere - adresați-vă specialiștilor de la „Linia Verde Prevenire Suicid”. Chat-ul anonim pe www.pentruviata.md este diponibil LIVE între orele 20.00-22.00 în zilele de luni și joi. În restul zilelor, puteți expedia un mesaj la adresa de e-mail [email protected]. Mai multe detalii la nr de tel 060806623


Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: