Reuters

Atleta din Uganda, stropită cu benzină și incendiată, a murit 

Atleta din Uganda Rebecca Cheptegei a murit la câteva zile după ce a fost stropită cu benzină și incendiată. Anunțul a fost făcut de autoritățile din Kenya, țara în care locuia sportiva, scrie BBC News pe 5 septembrie. Și Federația de atletism din Uganda a anunțat despre decesul atletei. Potrivit federației, sportiva a murit în dimineața zilei de 5 septembrie. Moartea atletei a fost confirmată și de directorul spitalului, unde Rebecca Cheptegei a fost internată. 

Potrivit sursei, familia sportivei încă nu a confirmat moartea acesteia. Între timp, șeful spitalului unde Rebecca Cheptegei a fost internată a declarat presei locale că atleta a murit după ce organismul ei a cedat. 

Pe 5 septembrie, și Federația de atletism din Uganda a anunțat despre moartea sportivei. 

„Suntem profund întristați că astăzi dimineață devreme a murit sportiva noastră Rebecca Cheptegei, victimă tragică a violenței domestice. Ca federație, noi condamnăm astfel de acțiuni și cerem dreptate. Fie ca sufletul ei să se odihnească în pace”, a menționat federația într-un mesaj pe rețelele de socializare. 

Rebecca Cheptegei, în vârstă de 33 de ani, a fost spitalizată cu arsuri pe mai mult de 75% din corp. Potrivit datelor poliției, atleta a fost stropită cu benzină și incendiată de fostul ei partener Dixon Ndiema. De cealaltă parte, tatăl atletei a menționat că fiica sa este căsătorită cu un alt bărbat, care se află în Uganda și cu care are doi copii, iar atacatorul este un prieten al ei, cu care a avut un conflict din cauza unui teren. Tatăl sportivei a spus că s-au adresat și la poliție în legătură cu aceasta. Detalii AICI. 

BBC News a menționat că Rebecca Cheptegei a cumpărat un teren în județul Trans-Nzoia din Kenya și și-a construit o casă, pentru a putea beneficia de posibilitățile numeroaselor centre sportive din țară. Incidentul cu sportiva a avut loc pe 1 septembrie. 

Cheptegei a concurat la Jocurile Olimpice de la Paris în această vară și s-a clasat pe locul 44 la maratonul Olimpiadei. La Campionatul Mondial de alergare 2022 din Thailanda, atleta a obținut medalia de aur. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Oficiului Avocatului Poporului/Facebook

Reforma Codului muncii: Avocatul Poporului cere garanții pentru angajații ajunși la vârsta pensionării. Reacția Guvernului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită Guvernului să revizuiască legislația muncii, astfel încât angajații să nu poată fi concediați doar pentru că au ajuns la vârsta de pensionare. Ombudsmanul atrage atenția că prevederea actuală poate favoriza concedierile abuzive și discriminarea pe criteriul vârstei. Propunerea a fost înaintată luni, 9 noiembrie, în contextul planurilor Guvernului de a modifica Codul muncii.

Mai exact, este vorba despre articolul 86, alineatul (1), litera y¹) din Codul muncii, care permite angajatorilor să înceteze raporturile de muncă cu salariații care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit Avocatului Poporului, legislația nu obligă angajatorul să demonstreze că există o necesitate reală de concediere, să evalueze individual activitatea angajatului sau să justifice proporționalitatea acestei măsuri. Astfel, o persoană poate rămâne fără loc de muncă chiar dacă își îndeplinește corespunzător atribuțiile și dorește să continue să muncească.

„Dobândirea dreptului la pensie nu trebuie confundată cu pierderea capacității de muncă sau cu intenția persoanei de a se retrage din viața profesională. Statutul de pensionar reprezintă exercitarea unui drept de protecție socială și nu ar trebui să constituie, prin el însuși, o justificare suficientă pentru concediere”, a menționat Ceslav Panico într-un comunicat.

Avocatul Poporului a subliniat că pierderea locului de muncă poate afecta serios situația financiară a persoanelor în etate, pentru care salariul reprezintă adesea un venit important pe lângă pensie.

„Problema principală a reglementării actuale constă în posibilitatea aplicării arbitrare a temeiului de concediere, în absența obligației angajatorului de a demonstra o justificare concretă și a unor garanții suficiente pentru salariat”, a spus el.

Pentru a preveni astfel de situații, ombudsmanul propune ca angajatorii să fie obligați să justifice în scris necesitatea concedierii, să evalueze individual activitatea salariatului și să discute în prealabil cu acesta despre intenția de a continua munca. De asemenea, sunt solicitate garanții suplimentare care să le permită angajaților să conteste deciziile de concediere și să obțină compensații.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, în unele state europene, precum Franța și Germania, simpla atingere a vârstei de pensionare nu reprezintă un motiv suficient pentru concediere.

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că „Guvernul va analiza toate propunerile pe acest subiect, atunci când procesul va ajunge în această etapă”.

Amintim că, pe 5 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma Codului muncii, menționând că acesta este „antic” și că „limitează posibilitatea de a lua decizii”. Șeful Guvernului a spus că modificările vor viza inclusiv simplificarea procedurilor de concediere.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a criticat planurile Guvernului de a simplifica procedurile de concediere a angajaților și a cerut autorităților să clarifice ce modificări pregătesc la Codul muncii. Sindicaliștii susțin că nu au fost informați despre inițierea acestui proces și avertizează că modificarea legislației nu trebuie să ducă la diminuarea garanțiilor oferite salariaților.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: