Au reînceput lucrările de tăiere în pădurile din țară. Ocolurile silvice din Soroca au început aprovizionarea cu lemne

Odată cu gerul de afară au început lucrările de tăiere în pădurile din țară. Până nu demult, din cauza temperaturilor ridicate, era imposibil accesul în pădure. Acum ocolurile silvice au început aprovizionarea cu masă lemnoasă a locuitorilor, scrie Moldova 1.

Primăriile raionului Soroca au început să primească lemne din pădurile ocolului silvic. Conform listelor întocmite încă în toamnă anului trecut, primele beneficiază de lemne persoanele social vulnerabile, cele cu nevoi speciale, familiile cu mulți copii și instituțiile de menire socială.

„Am avut niște rezerve din anii trecuți și până acuma am supraviețuit și am decis să vin să mă aprovizionez de-acum pentru sfârșitul iernii.”;

„Noi suntem de la Regina Maria și am venit să luăm lemne, primăria ne-a scris și trebuie să ridicăm 30 de metri steri. Sunt pentru bătrâni, invalizi, ca să aibă cu ce face focul.”

În pădure lemnele tăiate erau stocate, însă, din cauza drumurilor desfundate, era imposibil accesul. Până în acest moment, s-a reușit asigurarea cu lemne a tuturor satelor din raion.

„Până acum n-am putut elibera masa lemnoasă, era accesul greu la parchetele luate la evidentă, acum a dat înghețul și la moment aprovizionăm primăriile din raionul Drochia, Soroca și Florești”, spune șeful ocolul silvic Soroca, Roman Gherasimov.

La întreprinderea silvică Soroca sunt peste 15 mii de hectare de pădure. Au fost stocați peste 600 de metri steri de masă lemnoasă. După repartizarea lemnelor persoanelor nevoiașe, urmează să primească și ceilalți locuitori care au nevoie. Raioanele care nu au în regiune păduri beneficiază de masă lemnoasă din partea statului român.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

 „Paparuda” revine într-o versiune nouă. Andrew Rayel și Surorile Osoianu lansează remixul piesei care a crescut generații întregi

Una dintre cele mai cunoscute piese din folclorul românesc revine în atenția publicului într-o reinterpretare surprinzătoare. Artistul de talie internațională Andrew Rayel și legendarele Surorile Osoianu lansează un remix oficial al piesei „Paparuda”

Este pentru prima dată când cei doi artiști colaborează, rezultatul fiind o producție care îmbină ritmurile rave, elementele folk și sonoritățile de pian într-o versiune contemporană a cântecului tradițional. Proiectul pornește de la ideea că lucrurile cu adevărat valoroase nu dispar odată cu trecerea timpului, ci se reinventează și găsesc forme noi de a rămâne relevante pentru fiecare generație.

La fel și „Paparuda”, un cântec transmis din generație în generație, își păstrează esența, dar capătă o nouă energie, pregătită să ajungă pe scenele festivalurilor internaționale și în playlisturile oamenilor din întreaga lume.

Videoclipul, în regia lui Roman Burlaca, a fost filmat în Chișinău și la Cascada Saharna, iar natura a creat un moment simbolic în timpul producției.

„Am filmat în Parcul Dendrarium și la cascada de lângă Mănăstirea Saharna, iar în prima zi, aproape de sfârșitul filmărilor, ne-a surprins o ploaie torențială. Ne-a întrerupt procesul creativ, însă a doua zi ne-a oferit o cascadă plină cu apă – exact imaginea pe care ne-o doream pentru videoclip”, spune Roman Burlaca, regizorul clipului.

Potrivit renumitului DJ Andrew Rayel, ideea unei colaborări cu Surorile Osoianu exista de mai mult timp, însă realizarea unui astfel de proiect presupune investiții importante. Oportunitatea a apărut odată cu inițiativa brandului local de apă minerală Gura Căinarului, care a reunit artiștii în jurul acestui proiect.

„Pentru mine, să realizez un remix oficial alături de Surorile Osoianu, pe o piesă care a crescut generații întregi, este o onoare și un proiect pe care mi l-am dorit de mult timp. Abia aștept să mixez această piesă la festivaluri de pe diferite continente și să văd oameni din toate colțurile lumii dansând pe Paparuda noastră. Sunt convins că iubitorii muzicii electronice vor primi cu entuziasm acest remix, pentru că aduce un suflu nou unei melodii atât de cunoscute”, afirmă Andrew Rayel.

Colaborarea face parte din campania de lansare a noii identități Gura Căinarului, construită în jurul ideii că tradițiile autentice pot evolua fără să-și piardă esența. Așa cum brandul își reinventează imaginea, una dintre cele mai îndrăgite piese din folclor revine într-o versiune contemporană, demonstrând că autenticitatea poate inspira și cuceri generații noi.

Remixul „Paparuda” este disponibil pe toate platformele de streaming, inclusiv Spotify, Apple Music, YouTube Music și alte platforme digitale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: