Ultimele materiale

O mașină de model Dacia Logan din dotarea Armatei Naționale s-a tamponat cu un automobil ce aparține unei companii de taxi. Accidentul a avut loc în dimineața de 8 noiembrie, la intersecția bulevardului Dacia-Bacioii Noi din capitală. În rezultat, patru persoane, printre care doi militari, au fost răniți. Aceștia au

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a luat cunoștință de decizia Partidului Democrat (PDM) de a renunța la funcțiile de miniștri după alegeri. PAS a salutat, de asemenea, intenția „Partidului Nostru” de a vota împotriva candidatului independent Igor Dodon. După cum a declarat PAS la 7 noiembrie, „acesta este un semn

Administrația noastră va fi despre oameni și vom face ca America să fie respectată din nou în lume, a spus democratul Joe Biden, sâmbătă seara, în primul său discurs ca președinte ales al Statelor Unite. Trebuie să facem din această țară un tărâm pentru toată lumea. Trebuie să reclădim spiritul

Ambasada României în Moldova a anunțat pe 5 noiembrie că toți cei care trebuie să depună jurământul pentru a obține cetățenia română vor putea face acest lucru pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie 2020. Ambasada a menționat că ceremonia va avea loc la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie din București.

Dirijorul ansamblului Lăutarii, Nicolae Botgros, care a fost internat cu coronavirus, se simte mai bine. Ministrul Sănătății, Viorica Dumbraveanu, a făcut anunțul în cadrul ședinței de guvern din 5 noiembrie. „Astăzi am vorbit cu directorul Spitalului de Urgență despre starea maestrului Botgros. Vreau să menționez că există o dinamică pozitivă

Cei care vandalizează mormintele vor fi sancționați mai sever. În cadrul ședinței din 5 noiembrie, guvernul a decis înăsprirea sancțiunilor, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, prezentând un proiect de lege care prevede majorarea sancțiunilor pentru intoleranța religioasă pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit proiectului se propune o amendă în mărime de la

Guvernul a aprobat astăzi un proiect de lege care are drept scop stimularea testării salariaților în vederea identificării virusului COVID-19, prin stabilirea unui regim fiscal special pentru plățile efectuate de către angajator. Potrivit vicepremierului Serghei Pușcuța, plățile efectuate pentru testarea salariaților vor constitui surse de venituri neimpozabile cu contribuții de

De astăzi, încă un scuar din capitală intră în reparație. Este vorba despre parcul memorial Şipka din sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit primarului capitalei Ion Ceban, în prezent, parcul se află într-o stare dezastruoasă, fără alei amenajate corespunzător, iar cele care există sunt deteriorate și prezintă pericol pentru cetățeni. Totodată,

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat în perioada martie-septembrie, 498 de milioane de lei pentru combaterea COVID-19. Cea mai mare parte, peste 460 de milioane, a fost alocată din fondul de bază pentru servicii medicale de diagnostic şi tratament al persoanelor cu COVID-19. Din suma respectivă, aproape

Circa 4150 de familii defavorizate vor fi încadrate suplimentar în programul de ajutor social și vor beneficia de un ajutor garantat de stat. Astfel, în urma majorării indicatorilor de bunăstare, în programul de ajutor social urmează să fie încadrate suplimentar circa 1800 familii pentru prestația de ajutor social și alte

x
x