Ultimele materiale

Comisia Europeană ia act de decizia judecătorească privind condamnarea fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc în dosarul „Frauda bancară”. Executivul UE a declarat astăzi, 23 aprilie, că sistemul de justiție din Republica Moldova funcționează și a subliniat că lupta împotriva corupției este esențială pentru aderarea la Uniunea Europeană. „Luăm act de

Miniștrii Partidului Social Democrat (PSD) din România și-au depus demisiile astăzi, 23 aprilie, acutizând criza politică de la București după ce formațiunea și-a retras sprijinul pentru prim-ministrul liberal Ilie Bolojan. Premierul va prezenta cererile de eliberare din funcție și propuneri de interimat președintelui Nicușor Dan, care, conform legii, trebuie să

Comisia pentru afaceri juridice din Parlamentul European ar fi aprobat cererea privind ridicarea imunității Dianei Șoșoacă, eurodeputată din România. Presa de peste Prut scrie, citând surse, că decizia a fost luată astăzi, 23 aprilie. Potrivit G4Media, membrii Comisiei pentru afaceri juridice au decis ridicarea imunității parlamentare a Dianei Șoșoacă cu

Situația hărțuirii sexuale rămâne alarmantă în Republica Moldova. Un studiu al Centrului de Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) arată că 20% dintre tineri au fost victime ale unor forme de hărțuire sexuală în perioada studiilor, iar 44% nu au raportat incidentele, fie pentru că nu le-au considerat „suficient de grave”, fie

Adolescenta din raionul Criuleni, dispărută și găsită după mai multe ore de căutări, a fost externată astăzi, 23 aprilie, de la Institutul Mamei și Copilului (IMC). Anunțul a fost făcut de instituția medicală într-un comunicat. IMC menționează că, pe durata spitalizării, adolescenta a beneficiat de investigații și tratament conform necesităților

Prințul Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, a sosit joi, 23 aprilie, într-o vizită surpriză la Kiev. Jurnalistul englez Chris Ship a publicat imagini video cu sosirea acestuia. Prințul Harry a ajuns la Kiev cu trenul. „E plăcut să fiu din nou în Ucraina”,

Circulația rutieră în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău va fi sistată în weekend, în contextul organizării unui semimaraton. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției miercuri, 22 aprilie. Semimaratonul este organizat de clubul sportiv Sporter. Potrivit poliției, circulația rutieră pe bulevardul Ștefan cel Mare, perimetrul între

Cinci companii din Ucraina au primit până în prezent autorizarea de a exporta carne de pasăre în Republica Moldova. Vicedirectorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Alexandr Manciu, a declarat pentru IPN că, inițial, după stabilirea mecanismului bilateral de reluare controlată a importurilor, doar o singură companie fusese aprobată. Ulterior,

Asociația „Forța Fermierilor” este nemulțumită de noul mecanism privind rambursarea taxei pe valoare adăugată (TVA) pentru producătorii agricoli. Într-o declarație publicată pe 22 aprilie, reprezentanții ramurii susțin că oficiile teritoriale fiscale nu ar accepta cererile de rambursare ale fermierilor care nu au înregistrat vânzări. Astfel, organizația a solicitat Ministerul Finanțelor

Ambasada Republicii Moldova la Kiev confirmă că un moldovean, care ar deține inclusiv cetățenia Ucrainei, a fost reținut la frontiera moldo-ucraineană pentru a fi mobilizat – caz despre care a relatat inițial deputatul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. Într-un comunicat publicat pe 22 aprilie, misiunea diplomatică menționează că bărbatul nu și-ar

x
x