Igor Chiriac, deputat al Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), a declarat că fracțiunea va identifica în scurt timp o soluție pentru suplinirea funcțiilor vacante de membri ai Comisiei de evaluare a procurorilor, după ce prima încercare a eșuat pe fondul refuzului opoziției de a susține candidatura fostului președinte
Patru persoane au fost reținute astăzi, 3 martie, în Chișinău, după ce au primit 40 000 de euro pentru a scăpa de închisoare un condamnat. Suma, care a fost transmisă sub controlul organelor de drept, a fost confiscată. Informațiile au fost raportate de Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un comunicat. Potrivit
Dosarul în care fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, este acuzat de trădare de patrie, va fi reluat de la zero și redistribuit aleatoriu unui alt judecător. Se întâmplă după ce magistrata Arina Ialanji, care examina cauza penală, a demisionat, relatează IPN. Alexandru Bot, expert în domeniul
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) ar vrea să-l înlocuiască pe edilul localității Codru, Stelian Manic, care a fost ales pe lista PAS, dar a părăsit partidul în noiembrie 2025. El a spus că primarul ar fi devenit incomod și a sugerat
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) din Republica Moldova face apel la Guvern și Ministerul Afacerilor Externe să intervină pentru repatrierea turiștilor moldoveni care nu pot reveni în țară din cauza confruntărilor militare din Orientul Mijlociu. ANAT a menționat că cel puțin 157 de persoane care călătoresc cu agențiile
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova a comunicat că, în prezent, nu există victime în rândul cetățenilor moldoveni în Orientul Mijlociu, unde continuă confruntările militare. Între timp, instituția îndeamnă în continuare evitarea călătoriilor în regiune. MAE a declarat că situația de securitate din Orientul Mijlociu rămâne „complexă”. Instituția recomandă
Un incendiu a izbucnit astăzi, 3 martie, într-un birou al Ministerului Sănătății. Pompierii au reușit să stingă flăcările până ca acestea să se răspândească și nicio persoană nu a avut de suferit. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un comunicat. Potrivit IGSU, apelul la
Pe fondul operațiunii americano-israeliene împotriva Iranului, Departamentul de Stat al SUA a îndemnat cetățenii americani să părăsească mai multe state și regiuni din Orientul Mijlociu, invocând „riscuri serioase de securitate”. Avertizarea a fost publicată luni, 2 martie. Departamentul de Stat a enumerat Bahrain, Egipt, Iran, Irak, Israel, Cisiordania ocupată și
Aproape 600 de angajați de la Calea Ferată din Moldova (CFM) sunt în continuare în concediu forțat, măsura fiind prelungită până la sfârșitul lunii martie. Directorul general al întreprinderii, Serghei Cotelinic, a declarat pentru IPN că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că volumul de mărfuri transportate nu a
Corpul Gărzilor Revoluției Islamice (IRGC), o structură paramilitară de elită a Iranului, a amenințat că va ataca orice navă care încearcă să treacă prin Strâmtoarea Ormuz — o rută-cheie pentru livrările de petrol și gaz natural lichefiat din statele Golfului Persic. Informația a fost relatată pe 3 martie de Meduza,