Realitatea.md

Eșecul la numirea lui Herman von Hebel în Comisia Vetting: PAS ia în calcul modificarea legii

Igor Chiriac, deputat al Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), a declarat că fracțiunea va identifica în scurt timp o soluție pentru suplinirea funcțiilor vacante de membri ai Comisiei de evaluare a procurorilor, după ce prima încercare a eșuat pe fondul refuzului opoziției de a susține candidatura fostului președinte al Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel. Parlamentarul a menționat că va fi analizată inclusiv varianta modificării legii, astfel încât numirile să poată fi aprobate cu votul a doar 51 de deputați. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 3 martie a emisiunii „Rezoomat” de la RLive.

„În continuare Comisia de evaluare a procurorilor trebuie suplinită. Cu cât mai rapid o suplinim, cu atât mai rapid avansăm în acest proces. Și aceste două funcții vacante urmează a fi suplinite. Noi vom identifica o soluție într-o perioadă foarte scurtă de timp și cred că până la o săptămână vom avea acest deznodământ”, a declarat Igor Chiriac.

Întrebat dacă soluția va fi modificarea legii, astfel încât numirile să poată fi aprobate cu votul a doar 51 de parlamentari, sau înaintarea altor candidaturi, deputatul PAS a spus: „Vom examina acele două variante sau o vom identifica pe cea de mijloc. Dar oricum, în cel mai scurt timp, eu cred că până la o săptămână, vom soluționa”.

Amintim că PAS a încercat să aprobe numirea a doi membri – Herman von Hebel și Bernard Lavigne – în Comisia Vetting, la ședința Parlamentului din 26 februarie. Adoptarea proiectului de hotărâre privind desemnarea celor doi a eșuat, întrucât nu a întrunit un număr suficient de voturi. Documentul, care necesită cel puțin 61 de voturi pentru a fi aprobat, a fost susținut de doar 53 de deputați – toți din fracțiunea PAS. Formațiunea de guvernământ are 55 de mandate în actuala legislatură.

Forțele de opoziție din legislativ au refuzat să susțină proiectul de hotărâre din cauza nemulțumirii față de candidatura lui von Hebel, deși au exprimat sprijin pentru Lavigne. Acestea au acuzat, de asemenea, partidul de guvernământ că a propus cele două candidaturi la pachet, în încercarea de a asigura numirea lui von Hebel.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGP/imagine simbol

Șoferul care a lovit mortal un pieton pe bulevardul Dacia din Chișinău și a fugit, reținut

Șoferul care a lovit mortal un pieton pe bulevardul Dacia din Chișinău, după care a fugit de la locul accidentului și și-a abandonat mașina, a fost reținut. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit IGP, suspectul are 37 de ani și a fost reținut pentru 72 de ore. Ancheta este în desfășurare.

Amintim că accidentul s-a produs pe 22 octombrie, când un automobil de marca Skoda a lovit un bărbat de 71 de ani pe o trecere de pietoni nesemaforizată de pe bulevardul Dacia din capitală. Pietonul a murit pe loc din cauza rănilor suferite, iar șoferul a părăsit locul accidentului, abandonând mașina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: