Ultimele materiale

O echipă medicală de pe ambulanță a fost agresată în timpul unei intervenții la Bumbăta. Amicul de pahar al pacientului, care era beat, a încuiat membrii echipei în casă și i-a filmat, amenințându-i și agresându-i verbal. Din fericire, lucrătorii medicali au reușit să solicite ajutor, iar poliția a intervenit. Cazul

Elevii din clasa a XII-a vor fi scutiți de ultimele teze la limba străină și informatică, dacă dețin un certificat de recunoaștere internațională în aceste domenii. Prevederea se conține în recentele completări ale Regulamentului privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar, anunță Ministerul

Deputații georgieni vor examina în a treia lectură – cea finală – controversatul proiect de lege „privind transparența influenței străine” în cadrul ședinței Parlamentului de astăzi, 14 mai. Din cauza inițiativei legislative, un deputat al partidului de guvernământ „Visul Georgian”, formațiunea care a propus proiectul, s-a luat la bătaie cu

Procuratura Generală (PG) a venit cu detalii în privința bărbatului în vârstă de 75 de ani care a fost condamnat la 130 de ore de muncă neremunerată după ce soția sa, pe care a bătut-o, a murit. PG a menționat că victima a murit din cauza insuficienței cardio-vasculare acute, iar

Un bărbat, a cărui soție a decedat după ce a bătut-o, a fost condamnat la 130 de ore de muncă neremunerată și obligat să achite cheltuielile de judecată, în valoare 2 820 de lei. Decizia a fost pronunțată pe 8 mai de magistrata Elena Marandici de la Judecătoria Soroca, sediul

Parohul bisericii din satul Ghidighici, Maxim Melinti, a venit cu o serie de recomandări în contextul în care, în aceste zile, în Moldova, este marcat Paștele Blajinilor. Astfel, printre altele, preotul a îndemnat credincioșii care vor merge la cimitire pentru a pomeni rudele decedate să nu facă acolo mese de

Chiar dacă Republica Moldova nu a reușit să se califice în finala Eurovision 2024, publicul și juriul din țara noastră au avut ocazia să voteze concurenții celorlalte țări participante. Astfel, spectatorii și juriul din Moldova au acordat punctaj maxim – câte 12 puncte – prestației reprezentantelor țării vecine Ucraina. Potrivit

O secțiune dintr-o clădire de apartamente din orașul Belgorod, Federația Rusă, s-a prăbușit. S-a întâmplat după ce rachete care ar aparține armatei ucrainene ar fi fost doborâte de sistemele antiaeriene rusești și ar fi căzut peste clădire, potrivit Ministerului Apărării de la Moscova. Cel puțin 13 persoane au fost rănite.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod galben de înghețuri pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea meteorologică va fi valabilă în perioada 13 – 16 mai. Potrivit SHS, în intervalul de timp vizat, în orele nocturne și ale dimineții, pe arii extinse la suprafața solului se prevăd înghețuri cu

Echipa Petrocub Hâncești a devenit campioana Republicii Moldova la fotbal. Anunțul a fost făcut pe 11 mai de moldfootball.com. Hânceneștii au câștigat titlul de campioană națională în premieră. Cu o etapă înainte de finalul campionatului de fotbal al Moldovei, a fost stabilită noua campioană din Super Liga. Pentru prima dată

Ultimele știri

x
x