Clubul de fotbal Zimbru Chișinău a fost amendat cu 15 000 de lei pentru comportamentul fanilor săi la meciul cu Sheriff Tiraspol din 24 aprilie, din semifinala Cupei Moldovei. Decizia a fost aprobată de Comisia de Disciplină a Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) pe 2 mai. Potrivit FMF, înainte de
Nu există nicio contradicție între a omagia persoanele decedate în cel de-al Doilea Război Mondial și sărbătorirea Zilei Europei. Declarația a fost făcută de Delegația UE la Chișinău pentru NM, în legătură cu protestul față de festivitățile consacrate Zilei Europei care se vor desfășura în centrul capitalei, pe 9 mai,
Un bărbat, care, anterior, a fost condamnat pentru violul unei fete de 14 ani, a fost eliberat din închisoare. Pedeapsa i-a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de trei ani. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Bălți pe 30 aprilie. Potrivit materialelor cauzei penale, cazul a
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, cercetat penal pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Suspectul a fost reținut de oamenii legii în timp ce avea asupra sa circa 5 kg de substanțe narcotice. Drogurile valorează
În luna mai, prețul plătit de Moldovagaz gazele naturale de la compania de stat Energocom va constitui 331,22 euro per 1 000 m3. Anunțul a fost făcut de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban. „În conformitate cu condițiile contractuale de cumpărare a gazelor naturale dintre SA „Moldovagaz” și SA „Energocom”, în luna
Escrocherie cu folosirea numelui Ministerului Finanțelor. Cetățenii primesc scrisori false transmise din numele instituției cu scop de înșelăciune, care se manifestă prin pretinsa solicitare de a achita impozitul pe venit, urmare a blocării unor transferuri financiare. Precizările au fost făcute de Ministerul Finanțelor, care a menționat că nu a contactat
Un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău au obținut o medalie de argint, două medalii de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfășurată în orașul Varna, Bulgaria, în perioada 27 aprilie – 2 mai. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației
41 de elevi de clasa a XII-a de la un liceu din Chișinău nu vor susține examenul de bacalaureat la limba engleză, după ce au obținut nota 10 din oficiu. Este vorba despre elevii Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”. Promoția de la această instituție de învățământ este formată din
Șoferul unui autocar, care venea din Odesa, a încercat să introducă $100 000 (circa 2 milioane de lei) în Republica Moldova, fără să-i declare, însă tentativa a fost deconspirată. Cazul a avut loc la punctul de trecere a frontierei (PTF) Palanca. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS)
Șeful holding-ului francez Lagardere Group, Arnaud Lagardere, a renunțat pe 30 aprilie la mandatele sale executive, inclusiv la cel de director general. Se întâmplă după ce în ajun a fost pus sub acuzare pentru că ar fi folosit bani din conturile holdingului în scopuri personale. Potrivit G4Media, Arnaud Lagardere este