În urma festivităților dedicate Zilei Naționale a Vinului, care s-au desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău, locația a fost lăsată într-o stare deplorabilă. În cadrul ședinței săptămânale a Primăriei capitalei din 9 octombrie, viceprimarul Ilie Ceban a declarat că în PMAN și în parcul adiacent au fost
Polonia a început să-și evacueze cetățenii din Israel, din cauza atacurilor grupării teroriste Hamas asupra acestei țări. Primul avion care transporta 120 de cetățeni ai Poloniei a aterizat luni dimineață pe aeroportul din Varșovia, potrivit BBC. „Primii evacuați din Israel au ajuns deja în Polonia. Vreau să le mulțumesc militarilor
Premierul Dorin Recean va susține Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) în campania electorală pentru alegerile locale și va efectua vizite în localitățile din țară, alături de formațiune, în acest scop. Precizarea a fost făcută prim-ministru în cadrul ediției din 6 octombrie a emisiunii „Puncte de Reflecție”, de la
Bașcanul Găgăuziei Evghenia Guțul a anunțat că bătrânii din autonomie vor primi o plată suplimentară lunară, în valoare de 1 000 de lei, la pensie. Banii vor fi accesibili pentru locuitorii din autonomie care primesc o pensie mai mică de 3 000 de lei. Guvernatoarea a declarat că banii pentru
Președinta Maia Sandu a declarat că structura privată militară rusă Wagner, fondată de Evghenii Prigojin, care a murit în august, ar fi plănuit o lovitură de stat în Moldova la începutul acestui an. Precizarea a fost făcută într-un interviu pentru Financial Times, publicat pe 6 octombrie. Maia Sandu a declarat
Candidatul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de primar al Chișinău Lilian Carp a dat start, pe 6 octombrie, campaniei electorale. Lansarea a avut loc în fața Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. „Votează PAS! Echipa Europa!” – este sloganul cu care merge Lilian Carp
Președintele ucrainean Vladimir Zelenski este așteptat în vizită în România pe 10 octombrie. Informația a fost raportată de publicația română G4Media cu referire la surse oficiale. Vizita nu va putea fi confirmată oficial până în ultimul moment, dat fiind că războiul poate schimba oricând planurile șefului statului ucrainean. De menționat
Pe 6 octombrie, la Oslo, a fost făcut public numele laureatei Premiului Nobel pentru Pace 2023. Este vorba despre activista iraniană Narges Mohammadi. Într-un comunicat, Comitetul Nobel a precizat că Mohammadi a fost premiată pentru lupta sa împotriva opresiunii femeilor din Iran și pentru promovarea drepturilor omului și a libertăților.
Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru Drepturile Omului Volker Turk a trimis o echipă în satul Groza din regiunea ucraineană Harkov. Aceasta va colecta informații despre atacul armatei ruse asupra infrastructurii civile, în urma căruia au fost uciși cel puțin 52 de oameni, scrie BBC. „Înaltul Comisar al
Un cetățean al Republicii Moldova a fost reținut de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauza Speciale (PCCOCS) și ofițerii vamali la intrarea în țară prin postul vamal Sculeni. S-a întâmplat după ce bărbatul a refuzat să declare că ar transporta o valiză cu suma de 550 000 de