Screenshot

VIDEO Un moldovean „a uitat” să declare 550 mii euro la intrarea în Moldova. Bărbatul – reținut în vama Sculeni

Un cetățean al Republicii Moldova a fost reținut de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauza Speciale (PCCOCS) și ofițerii vamali la intrarea în țară prin postul vamal Sculeni. S-a întâmplat după ce bărbatul a refuzat să declare că ar transporta o valiză cu suma de 550 000 de euro.

Potrivit PCCOCS, cazul a avut loc în dimineața zilei de 5 octombrie.

Un bărbat cu vârsta de aproape 60 de ani, de la volanul unui automobil de lux, a comunicat în vamă că nu ar avea nimic de declarat. Totuși, funcționarii vamali au dispus verificarea mașinii, iar în portbagaj a fost depistată o valiză cu 550 000 de euro.

Atât banii, cât și automobilul, au fost ridicați pentru continuarea cercetărilor, iar bănuitul, care are și cetățenie română, a fost reținut pentru 72 de ore. Urmează ca procurorii PCCOCS să determine necesitatea solicitării arestului preventiv în privința acestuia, pentru asigurarea obiectivității investigațiilor.

Investigațiile penale continuă, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Calea Ferată din Moldova

Cursă directă de la gara din Kiev până la aeroportul din Chișinău, în regim de testare

Compania „Ukrzalizniția”, care administrează căile ferate din Ucraina, a anunțat că, pe 13 aprilie, cursa trenului 351 Kiev-Chișinău va fi prelungită până la stația Revaca, aflată în apropierea aeroportului din Chișinău. Potrivit companiei, decizia a fost luată împreună cu reprezentanții Căii Ferate din Moldova, în regim de testare.

Pe 11 aprilie, „Căile Ferate Ucrainene” au anunțat o „cursă directă de la gara din Kiev până la aeroportul din Chișinău”.

„”Ukrzalizniția”, împreună cu colegii moldoveni, introduce o cursă de testare până la stația Revaca, aflată în apropierea Aeroportului Internațional Chișinău. Pe 13 aprilie, cursa trenului 351 Kiev – Chișinău va fi prelungită până la Revaca. Acolo, pasagerii vor avea la dispoziție un transport gratuit către aeroport”, a declarat compania ucraineană.

Potrivit companiei, cursa de testare va permite evaluarea oportunității opririi în apropierea aeroportului, iar în cazul unei cereri semnificative din partea călătorilor, Revaca ar putea fi inclusă permanent pe ruta trenului 351.

Укрзалізниця

Menționăm că, după mai bine de 20 de ani, în noiembrie 2022 a fost relansată cursa internațională de pasageri Chișinău-Kiev. Reprezentanții Căii Ferate din Moldova anunțau că trenul de pe cursa regulată Chișinău-Kiev are o durată de călătoriei de aproximativ 13 ore. Capacitatea maximă este de 280 de locuri. Precizăm că această cursă a fost sistată în octombrie 1998.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: