Un moldovean, în vârstă de 36 de ani, a fost extrădat din Georgia în Republica Moldova și, ulterior, arestat. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP) pe 6 octombrie. Bărbatul este învinuit de trafic de persoane cu scop de exploatare sexuală comercială. Bărbatul este învinuit de faptul
În marga summit-ului Comunității Politicii Europene de la Granada, președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu omologul său francez Emmanuel Macron. Șefa statului a declarat că liderul de la Paris i-a reconfirmat sprijinul Franței pentru Republica Moldova. „Astăzi, am avut o discuție productivă cu președintele Franței, Emmanuel Macron. Am
Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a depistat în gospodăria unui cetățean din orașul Rîșcani doi pui de căprior sălbatic, care erau deținuți ilegal. Cazul a avut loc pe 5 octombrie. Autoritățile au predat animalele unei persoane autorizate și i-au intentat bărbatului din Rîșcani un proces-verbal de contravenție. Potrivit IPM, în
Așa-zisul „Minister transnistrean de Interne” a venit cu detalii despre după ce noi bucăți de rachetă au fost depistate în satul Gîsca din stânga Nistrului. Potrivit „instituției”, fragmentele depistate ar fi căzut pe teritoriului localității Gîsca în aceiași zi în care au fost găsite rămășițele de rachetă din satul Chițcani.
Președinta Maia Sandu a comentat modificările aduse la Codul Electoral de Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), prin care membrilor Partidului neconstituțional „ȘOR”, al cărui lider era fugarul Ilan Șor, nu vor putea participa în alegeri. Șefa statului a declarat că amendamentele adoptate de PAS vin să „protejeze democrația”.
Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție după ce Curtea Constituțională a pronunțat o decizie prin care membrilor din conducerea ex-Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional, li s-a dat undă verde să participe la scrutinele electorale din Moldova. Șefa statului s-a arătat nedumerită față de decizia Curții Constituționale și s-a întrebat
În după-amiaza zilei de 5 octombrie, armata rusă a bombardat o cafenea și un magazin din regiunea ucraineană Harkov. În urma bombardamentului, 48 de persoane au fost ucise. Potrivit guvernatorului regiunii Harkov, trupele rusești au bombardat o cafenea și un magazin din satul Groza. În zone atacată se aflau numeroși
În cadrul summit-ului Comunității Politice Europene de la Granada, președinta Maia Sandu a discutat cu presa străină. Șefa statului le-a relatat jurnaliștilor despre mesajul pe care-l va transmite la summit, dar și despre amenințările ruse la adresa proceselor electorale din Republica Moldova. Summit-ul Comunității Politice Europene de la Granada a
Noi detalii din dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor politice de către fugarul Ilan Șor. Oamenii legii au deconspirat o schemă cu carduri bancare care erau folosite de pentru a transfera mijloace bănești, destinate pentru a finanțarea partidelor. În acest context, pe 4 octombrie, au avut loc 70 de percheziții
Președinta Maia Sandu a ajuns la summit-ul Comunității Politice Europene, care se desfășoară în orașul Granada din Spania. În cadrul unor declarații pentru presă, șefa statului a spus că, la eveniment, va face apel către liderii europeni pentru a lupta împreună împotriva ingerințelor Federației Ruse în treburile interne ale țărilor