Meeting of the European Political Community

Sandu, despre modificările Codului electoral, care interzic echipei lui Șor să participe la alegeri: „Nu putem să jucăm șah când Rusia ne lovește la box”

Președinta Maia Sandu a comentat modificările aduse la Codul Electoral de Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), prin care membrilor Partidului neconstituțional „ȘOR”, al cărui lider era fugarul Ilan Șor, nu vor putea participa în alegeri. Șefa statului a declarat că amendamentele adoptate de PAS vin să „protejeze democrația”. 

În cadrul unei conferințe de presă din 5 octombrie, desfășurată în marja summit-ului Comunității Politice Europene de la Granada, Maia Sandu a fost întrebată cum comentează modificările operate de PAS la Codul Electoral, dar și avizul negativ din partea Comisiei Electorale Centrale asupra proiectului de lege respectiv.

„Noi suntem o țară democratică și noi facem eforturi considerabile penrtru ca să consolidăm democrația. În același timp, noi trebuie să ne apărăm democrația. Și asta vom face. O grupare criminală, care folosește bani murdari, bani de proveniență din Federația Rusă, nu are nimic în comun cu democrația sau cu standartele democratice. Este adevărat, avem angajamente internaționale, respectăm aceste angajamente internaționale, dar, în același timp, nu putem să jucăm șah când Rusia ne lovește la box. (…)

Și aceste decizii care au fost luate în ultimele zile, și nu doar în ultimele zile, dar decizii care au venit după decizia Curții Constituționale de a declara Partidul „ȘOR” neconstituțional, vin anume ca să protejeze democrația și eu cred noi am demonstrat de nenumărate ori până acum că suntem autentic angajați în construirea unei societăți democratice. Dar nu o să lăsăm Federația Rusă să intervină în procesele noastre interne, să intervină în alegeri și să denatureze procesul electoral și procesul democratic”, a spus șefa statului.

***

Precizăm că Parlamentul a aprobat pe 4 octombrie, în două lecturi, modificări la Codul electoral. S-a întâmplat după ce în ajun, pe 3 octombrie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Articolul 16 alin.(2) lit. (e) din Codul electoral – propus și votat anterior de PAS în Parlament, prin care se interzicea echipei Partidului „ȘOR”, scos în afara legii, de a participa la alegeri. Proiectul de lege a fost susținut de 57 de deputați. Detalii AICI.

Tot pe 4 octombrie, președinta Maia Sandu a promulgat modificările la Codul Electoral.

De menționat că, la ședința din 4 octombrie, CEC a examinat proiectul de hotărâre pentru aprobarea avizului asupra proiectului de lege pentru modificarea Codului electoral al Republicii Moldova. Drept urmare, proiectul avizului nu a întrunit majoritatea voturilor membrilor CEC și acesta nu a fost aprobat.

CEC a atras atenția că acest lucru nu trebuie confundat cu un eventual aviz negativ, ceea ce nu este adevărat, scrie Agora.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: