NewsMaker/Stela Untila

Prima reacție a Maiei Sandu după ce Curtea Constituțională a permis echipei lui Șor să participe la alegeri

Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție după ce Curtea Constituțională a pronunțat o decizie prin care membrilor din conducerea ex-Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional, li s-a dat undă verde să participe la scrutinele electorale din Moldova. Șefa statului s-a arătat nedumerită față de decizia Curții Constituționale și s-a întrebat ce a însemnat atunci hotărârea din iunie 2023, prin care a admis argumentele autorităților naționale privind finanțarea ilegală a ex-Partidului „ȘOR” și a declarat formațiunea neconstituțională. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă din 5 octombrie, care s-a desfășurat în marja summit-ului Comunității Politicii Europene de la Granada.

În cadrul conferinței de presă, președinta Sandu a fost întrebată dacă consideră că în spatele deciziei CC privind membrii fostului Partid „ȘOR” stau interferențe străine.

„Nu vreau să intru în asemenea speculații. Nu vreau să comentez prea mult această decizie, ultimă decizie. Dar întrebarea mea este: Ce a presupus atunci decizia de mai devreme prin care s-a declarat neconstituțional acest partid, în care s-au recunoscut probele instituțiilor cu privire la finanțarea ilegală a Partidului „ȘOR”, cu privire la finanțarea din partea Federației Ruse a acestei grupări, pentru că nu este un partid politic, acțiuni de destabilizare a țării în primul rând și acțiuni prin care dăunează procesul democratic? Asta este o întrebare pe care o am și l-a care sperăm să obținem răspunsuri”, a spus președinta.

***

Amintim că judecătorii Curții Constituționale au declarat pe 3 octombrie neconstituțional articolul 16, alineat 2, litera (e) din Codul Electoral – propus și votat de PAS în Parlament. Așadar, conform deciziei CCM, membrii din conducerea ex-Partidului „ȘOR” au acum dreptul să participe la alegerile din 5 noiembrie, precum și la cele care vor fi organizate în Moldova în următorii cinci ani. Decizia a fost luată în componența judecătorilor Nicolae Roșca, Domnica Manole, Liuba Șova, Serghei Țurcan și Vladimir Țurcanu. Judecătorii Nicolae Roșca și Liuba Șova au formulat opinii separate.

De menționat că, urmare a deciziei Curții Constituționale din 3 octombrie, prin care a dat undă verde echipei lui Șor să participe la scrutin, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) s-au întrunit în dimineața zilei de 4 octombrie în ședință de urgență. CSE a stabilit, în cadrul ședinței, principalele criterii după care persoanele care vor candida în cadrul alegerilor locale din 5 noiembrie vor putea intra în cursa electorală. Detalii AICI.

De asemenea, Parlamentul a completat Codul electoral cu prevederi în baza cărora persoanele nu pot fi admise în calitate de concurent la alegeri. Printre acestea sunt persoanele „bănuite, învinuite sau inculpate de săvârșirea infracțiunilor care au fost menționate ca argument la declararea neconstituțională a partidului politic” sau care „au realizat nemijlocit acțiuni are au constituit argumente reținute în hotărârea Curții Constituționale de declarare neconstituțională a partidului politic”.

Proiectul de lege a fost votat în prima și în a doua lectură în aceeași zi în care a fost propus – pe 4 octombrie. Pentru și-au dat votul 58 de deputați PAS. Opoziția, formată din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și deputații din fostul partid „ȘOR”, au boicotat ședința. Detalii – AICI.

În aceiași zi, președinta Maia Sandu a promulgat proiectul de lege adoptat de PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, interviu pentru presa ungară, despre aderarea la UE: „Blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”

Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova trebuie să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană în propriul ritm și că blocarea parcursului european al țării nu ar ajuta Ucraina. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației maghiare Valasz Online.

Maia Sandu a spus că, în timpul recentei vizite la Budapesta, a discutat cu prim-ministrul Peter Magyar despre deschiderea ultimelor două clustere de negocieri pentru aderarea la UE, însă nu au fost menționate termene concrete. Totuși, lidera de la Chișinău speră că o decizie favorabilă va fi luată la ultima reuniune a Consiliului UE din acest an.

„Ne dorim să fie deschise ultimele două clustere, pentru care, potrivit Comisiei Europene, ambele țări sunt pregătite din punct de vedere tehnic. Înțeleg că Ungaria discută cu guvernul ucrainean anumite chestiuni bilaterale și sperăm că, în următoarele luni, toate statele membre vor lua o decizie favorabilă pentru ambele țări. Susținem un proces bazat pe merite și nu solicităm scurtături”, a declarat președinta.

Întrebată dacă Republica Moldova ar trebui să accelereze procesul de integrare europeană separat de Ucraina, având în vedere dificultățile cu care se confruntă țara vecină din cauza războiului, Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău nu cer tratament preferențial și susțin avansarea în baza meritelor. Totodată, președinta a subliniat că Republica Moldova trebuie să se concentreze pe propriile reforme.

„Încercăm să menținem Republica Moldova de partea corectă a istoriei și să o păstrăm democratică. De aceea, integrarea europeană este atât de importantă pentru noi. Suntem o țară mică și, totuși, numai în 2025, Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul nostru pentru a interveni în procesele noastre democratice. Am rezistat până acum, dar dacă nu vom demonstra progrese în procesul de integrare europeană, în pofida eforturilor depuse, Rusiei îi va fi mai ușor să-și promoveze narațiunile pe viitor. Vrem să ne păstrăm suveranitatea și democrația, dar vrem și să rămânem prieteni cu Ucraina. Totuși, dacă nu vom reuși să avansăm în procesul de integrare europeană și să ne consolidăm reziliența în fața Rusiei, situația va deveni riscantă”, a adăugat șefa statului.

Întrebată dacă Republica Moldova este pregătită să avanseze pe calea integrării europene „cu sau fără Ucraina”, Maia Sandu a spus: „Eu sunt responsabilă de progresul acestei țări. Și repet: blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Negocierile de aderare au fost deschise oficial în iunie 2024.

Procesul de negociere este împărțit în șase clustere, care cuprind mai multe domenii de reformă. Până în octombrie 2026, Republica Moldova și Ucraina au deschis negocierile pentru patru dintre acestea: „Valori fundamentale”, „Relații externe”, „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Ultimele două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – nu au fost încă deschise oficial.

Ungaria a blocat în repetate rânduri avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei, invocând inclusiv problema drepturilor minorității maghiare din această țară. Blocajul a afectat și parcursul european al Republicii Moldova, ale cărei negocieri au fost asociate cu cele ale Ucrainei.

Maia Sandu a efectuat, în perioada 23-24 octombrie, o vizită la Budapesta cu ocazia comemorării a 70 de ani de la Revoluția maghiară din 1956. În cadrul vizitei, a avut întrevederi cu președintele Ungariei, Andras Baka, și cu premierul Peter Magyar. Discuțiile au vizat inclusiv cooperarea bilaterală și extinderea Uniunii Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: