Ultimele materiale

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a notificat autoritățile străine despre decizia de extindere a valabilității pașapoartelor și a solicitat recunoașterea acestora drept documente de călătorie valabile. Potrivit MAEIE, pașapoartele pot fi folosite doar în statele care au confirmat recunoașterea deciziei autorităților moldovene. Actualmente, confirmarea a fost recepționată prin

Ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, afirmă că în avizul Comisiei Europene sunt incluse anumite domenii asupra cărora mai trebuie de lucrat. Totodată, oficialul european precizează că, în cazul în care nu reformele nu vor fi realizate, procesul de aderare al Republicii Moldova la UE poate fi oprit sau chiar

Ca urmare a anunțului făcut astăzi de către Comisia Europeană cu privire la avizul referitor la cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks susține o conferință de presă. Amintim că Colegiul Comisiei Europene a adoptat Opiniile pe marginea cererilor Republicii Moldova, Ucrainei

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a venit pe 17 iunie cu o reacție în urma scumpirii călătoriei cu microbuzul. Aceștia sugerează că primarul capitalei Ion Ceban continuă „serialul promisiunilor neîndeplinite”. „Dacă 2 ani în urmă era categoric împotriva rutierelor și cerea ca mai întâi să

Interpreta din Republica Moldova, Irina Kovalski, din formația „LUME”, a fost invitată în emisiunea prezentatorului rus Andrei Malahov de la Moscova. Aceasta a postat pe pagina sa de Facebook mai multe imagini din platoul emisiunii „Privet, Andrei” alături de alte vedete din Rusia. Într-un mesaj, artista a spus că artiștii

Oamenii legii investighează un caz de contrabandă cu produse din carne, în care sunt implicați doi agenți economici din municipiul Chișinău. Aceștia sunt bănuiți că au creat o schemă infracțională de trecere peste frontiera vamală a Moldovei a produselor din carne, prin eludarea controlului vamal. La data de 16 iunie,

Ucraina introduce regim de vize pentru cetățenii Federației Ruse. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că, din cauza amenințărilor la adresa securității naționale, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, a propus Cabinetului de Miniștri să revadă procedurile de intrare a cetăţenilor ruşi în Ucraina. Drept urmare, Cabinetul de miniștri trebuie

De la începutul războiului, în Ucraina ar fi ajuns și doi moldoveni în calitate de mercenari. Unul dintre ei a renunțat să mai lupte pentru armata ucraineană și a fugit. Datele despre numărul mercenarilor care luptă pentru Ucraina au fost anunțate pe 17 iunie, de Ministerul Apărării al Federației Ruse.

Ucraina a lăsat joi impresia că se pregătește să atace podul construit de ruşi peste Strâmtoarea Kerci – supranumit și „Podul lui Putin”, care face legătura între Rusia și Peninsula Crimeea. Serviciile de informaţii militare ucrainene au publicat un document de 300 de pagini cu detalii despre construcţia podului afirmând

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional salariul minim pe țară în cuantum de 1000 de lei stabilit încă în 2014 și care nu a fost revizuit toți acești ani. Potrivit autorului sesizării, deputatul PAS, Dan Perciun, Curtea a acceptat că marja de discreție a Guvernului și Parlamentului la stabilirea salariului minim

Ultimele știri

x
x