Ultimele materiale

Țigări în valoare de jumătate de milion de lei au fost descoperite de oamenii legii pe malul râului Prut, în perimetrul satului Șirăuți, raionul Briceni. Incidentul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 aprilie. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, la fața locului au fost

Unul dintre troleibuzele procurate de municipalitate de la o companie din Italia a pornit spre Republica Moldova. Acesta urmează să ajungă la Chișinău, la sfârșitul săptămânii viitoare. Cel de-al doilea troleibuz va porni la drum în ziua de luni, 3 mai. Amintim că la sfârșitul lunii martie, Primăria Chișinău a

Cel puțin 13 oameni au fost uciși, iar 134 au fost răniți în urma unui conflict, care a avut loc la frontiera dintre Kârgâzstan și Tadjikistan, informează portalul Kloop. Conflictul s-a iscat pe 28 aprilie, când aproximativ 100-150 de persoane din cele două țări au început să arunce cu pietre

În toate instituțiile de învățământ cu clase liceale, indiferent de forma de activitate se anulează tezele semestriale din sesiunea de vară și proba practică la disciplinele de studii specifice ariei curriculare „Sport și Arte”. Un ordin în acest sens a fost semnat la 29 aprilie, de către Lilia Pogolșa, ministrul

Publicația Meduza s-a adresat cititorilor săi cu solicitarea de a susține financiar instituția de presă. Acest lucru se întâmplă în contextul în care Meduza a fost declarată „agent străin” de către autoritățile din Rusia. „Ministerul Justiției din Rusia ne-a etichetat drept „agent străin”. Din această cauză, am rămas fără contracte

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu serul Sinopharm. Un anunț în acest sens a fost postat pe pagina de Facebook a guvernului. „Am ales să mă vaccinez pentru a mă proteja pe mine, familia mea, dar și oamenii alături de care muncesc. Cred cu tărie că imunizarea

Peste 29 de mii de pensionari, care au pensii până la 1450 de lei, vor primi un ajutor financiar în valoare de 100 de lei cu ocazia Sărbătorilor Pascale. În acest sens, Primăria Chișinău a alocat peste 2,9 milioane de lei. Banii pot fi ridicați prin intermediul oficiilor poștale sau

Unitățile de alimentație publică vor putea primi clienți și după ora 20:00. Acest lucru a devenit posibil după ce Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică nu a prelungit această interdicție. Administratorii unităţilor de alimentaţie publică vor asigura în continuare respectarea măsurilor specifice de prevenire şi control al infecţiei COVID-19. Este

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, susține că la alegerile parlamentare anticipate PSRM ar putea obține peste 40 de mandate. Totodată, Dodon nu exclude că în parlament ar putea intra două sau trei partide. „Rămân pe poziția fermă că socialiștii vor obține nu mai puține mandate decât acum. Cunoașteți că socialiștii

Avocații deputatului fugar Ilan Șor au depus demersuri la Procuratura Generală, Banca Națională și Ministerul Finanțelor. Aceștia au solicitat desemnarea reprezentanților de la fiecare instituție, pentru a demara discuțiile privind recuperarea banilor din frauda bancară. „Așa cum am anunțat, avocații mei au transmis demersurile Procuraturii Generale, Băncii Naționale și Ministerului

x
x