Ultimele materiale

O femeie de afaceri din Bălți este bănuită că ar fi pregătit omorul la comandă a amantei fostului ei soț. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul penal de învinuire. Potrivit PCCOCS, femeia de 57 de ani a

Mai mulţi funcţionari din cadrul laboratorului de expertiză sanitar-veterinară al Direcţiei Municipale pentru Siguranţa Alimentelor sunt bănuiţi că ar fi eliberat comercianţilor de la Piața Centrală certificate de calitate şi sanitar-veterinare contra mită. Cinci persoane au fost reţinute pentru 72 de ore, iar în prezent sunt audiate de procurori şi

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Dunja Mijatović, comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei. Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei întreprinse de șefa statului la Strasbourg. „Am discutat cu doamna comisar mai multe măsuri necesare pentru a îmbunătăți starea lucrurilor în domeniul drepturilor omului

Cadavrul unui bărbat a fost găsit îngropat într-o gospodărie din raionul Edineț, informează Inspectoratul General al Poliției. Un tânăr de 25 de ani a fost reținut, fiind suspectat de comiterea infracțiunii. Potrivit poliției, la începutul lunii aprilie, oamenii legii din Edineț au fost sesizați de un bărbat de 63 de

Președinta parlamentului, Zinaida Greceanîi, a convocat o ședință de lucru cu participarea membrilor guvernului în exercițiu. Aceștia au discutat despre situația pandemică, efectele acțiunilor stării de urgență, procesul de vaccinare a populației și de aprovizionare a sistemului public de sănătate cu noi loturi de doze de vaccin anti-COVID-19. Potrivit unui

„Decizia de săptămâna trecută a Curții Constituționale a Republicii Moldova a creat un drum clar pentru ieșirea din criza instituțională prelungită”. Declarații în acest sens au fost făcute de Peter Stano, purtătorul de cuvânt principal pentru Afaceri externe și politică de securitate al Comisiei Europene, luni, 19 aprilie. De asemenea,

Coronavirus 341 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 2712 teste. Astfel, numărul total al cazurilor de contaminare confirmate de la începutul epidemiei în țara noastră a ajuns până la 246 238. S-au vindecat 232 328 de persoane, 5591

Un băiat de 10 ani a decedat, după ce a fost lovit de un automobil condus de un bărbat de 20 de ani. După lovitură, copilul a fost proiectat într-un Kamaz. În urma traumelor primite, acesta a decedat pe loc. Potrivit poliției, incidentul s-a produs în această seară, in jurul

Deputatul Partidului Democrat, Ghenadie Buza, a solicitat includerea în lista de vaccinare a primarilor, viceprimarilor, președinților de raioane, precum și a funcționarilor publici din cadrul autorităților publice locale. Un demers în acest sens a fost expediat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Potrivit lui Buza, aceasta este „unica posibilitate de

Agenția Servicii Publice (ASP) s-a autosesizat după ce în presă au apărut informații că un presupus agent rus s-a identificat cu un pașaport al Republicii Moldova, emis pe numele lui Nicolae Popa. ASP a precizat că a inițiat o anchetă internă, iar după finalizarea acesteia va reveni cu informații suplimentare.

x
x