Republica Moldova va primi alte 100 620 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech prin platforma COVAX. Acesta ar urma să ajungă în țară până la sfârșitul lunii iunie. Anunțul a fost făcut de către președinta Maia Sandu, astăzi, 30 martie. „Mă bucur că reprezentanții companiei Pfizer au răspuns atât de repede
Ofițerii CNA efectuează percheziții la sediul Preturii sectorului Ciocana. Informația a fost confirmată pentru NM de către purtătoarea de cuvânt a Centrului Național Anticorupție (CNA), Angela Starinschi. Potrivit sursei citate, perchezițiile au loc în cadrul unui dosar de corupție și „este vizat atât pretorul, cât și alte persoane publice din
O comisie creată de Ministerul Sănătății va investiga condițiile în care mai mulți angajați ai Primăriei orașul Cantemir au fost vaccinați împotriva COVID-19. Despre acest lucru s-a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, organizată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, astăzi, 30 martie. „Orice abatere de la programul
Curtea Constituțională a publicat sesizarea Maiei Sandu privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea parlamentului. Președinta țării face referire la articolul 85 din Constituție, potrivit căruia, șeful statului poate dizolva parlamentul în contextul „expirării termenului de 45 de zile de la prima solicitare și respingerea a două solicitări de învestitură a
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis acte de constatare a încălcării regimului juridic al incompatibilităților de către președintele raionului Florești, Ștefan Paniș și Aureliu Meleca, ofițer de investigații a infracțiunilor economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Dubăsari al IGP al MAI. Potrivit ANI, în perioada noiembrie 2019 – mai
Renato Usatîi a solicitat demisia lui Sergiu Rența, consilierul Partidului Nostru din raionul Cahul. Reacția vine după ce acesta s-a vaccinat împotriva COVID-19, chiar dacă nu face parte din persoanele incluse în etapa I, cea a lucrătorilor medicali. Într-un live din 30 martie, primarul municipiului Bălți a criticat faptul că
Un bărbat de 29 de ani, originar din orașul Cimișlia, anunțat în căutare internațională pe canalele Interpol, a fost reținut în Ungaria. Acesta a fost anunțat în căutare internațională, în 2019, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Botanica, pentru comiterea infracțiunilor conform art.151 alin. (2) din Codul Penal al Republicii Moldova:
Fosta firmă a Ruxandei Glavan, Polisano Prim SRL, este acuzată, din nou, că ar fi favorizată la procedura de achiziții de consumabile și glocumetre pentru diabetici, informează portalul Anticorupție. În cazul atribuirii contractului, Polisano Prim, ar câștiga cu 30–40% mai mult decât ceilalți operatori economici. Administrația firmei nu vrea să
870 de persoane au prezentat reacții adverse după ce s-au vaccinat împotriva COVID-19. Despre acest lucru au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 30 martie. „De când a început campania de vaccinare au fost înregistrate 870 de evenimente adverse post-imunizare. Aceste
Un bărbat de 33 de ani a decedat după ce căzut de la înălțime. Incidentul a avut loc în dimineața zile de 30 martie, la un bloc ce se află în construcție din sectorul Rîșcani al capitalei. Potrivit Poliției, bărbatul efectua lucrări de construcție, iar din cauza că nu s-a