Ultimele materiale

Biserica Naşterii Domnului din Betleem a fost redeschisă pentru credincioşi şi turişti, la peste două luni de la închiderea sa din cauza epidemiei de coronavirus, informează Agerpres. Cu toate acestea, accesul în biserică este limitat. Doar 50 de persoane se pot afla în lăcaș în același timp. Înainte de a

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) va verifica declarațiile de avere și interese personale pentru anul 2019 a mai multor categorii de funcționari. Astfel, ANI va efectua controlul declarațiilor de avere a deputaților, membrilor guvernului, judecătorilor, procurorilor, președinților și vicepreședinților de raioane, primarilor, viceprimarilor, pretorilor și vicepretorilor. Listele subiecților vizați vor

Un incendiu a izbucnit în interiorul clădirii „Casa Modernă” de pe teritoriul centrului expozițional Moldexpo. Incendiul a cuprins o suprafață de aproximativ 450-500 m2. În total, pentru lichidarea incendiului, au fost implicate 12 autospeciale de intervenție și peste 60 de angajați IGSU. Nici o persoană nu a avut de suferit.

Procesul de executare care a stat la baza inițierii procedurii de insolvență a companiei Avia Invest a fost încetat. Cel puțin, despre acest lucru se anunță într-un comunicat al Avia Invest. În acest sens, „administrația Aeroportului Internațional Chișinău solicită autorităților și implicit AAC să-și retragă cererea de chemare în judecată

Anatol Pahopol, judecătorul Curții de Apel Chișinău, a fost detașat la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Totodată, acesta a preluat funcția de președinte interimar al CSM. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 26 mai. Până în prezent, interimatul funcției de președinte al CSM a fost asigurat de

Activitatea bibliotecilor și muzeelor va fi reluată din 1 iunie. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică. De asemenea, va fi necesar respectarea următoarelor măsuri: – respectarea distanței fizice; – limitarea numărului de persoane; – amplasarea locurilor de lectură respectând distanța de

Activitatea transportului feroviar și rutier în traficul internațional va fi reluat de mâine, 26 mai. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică. Activitatea acestora va fi permis cu respectarea strictă a următoarelor măsuri de prevenire și control a infecției COVID–19: – asigurarea

Unitățile de alimentație publică își vor relua activitatea începând cu 15 iunie, cu respectarea măsurilor de prevenire a noului tip de coronavirus. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică. De asemenea, începând cu 15 iunie va fi reluată activitatea sălilor de sport

Activitatea piețelor din municipiul Chișinău și municipiul Bălți va fi reluată începând cu 1 iunie. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică, astăzi, 25 mai. Activitatea piețelor se va realiza în conformitate cu instrucțiunea cu privire la măsurile de prevenire a infecției

Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat au discutat despre relaţiile moldo-române, în contextul declaraţiilor prim-ministrului Ion Chicu, făcute zilele trecute pe reţelele de socializare. În acest sens, PDM i-a comunicat premierului Chicu îngrijorarea faţă de declaraţiile sale. La rândul său, acesta şi-a exprimat regretul că declaraţiile sale au fost interpretate în

x
x