Ultimele materiale

88 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, după procesarea a 4791 de teste, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul a ajuns la 257 766. Din numărul total de cazuri, patru sunt de import: 3-Rusia, 1-Ucraina. De asemenea, în ultimele 24 de ore, un

Inundații de proporții au avut loc în vestul Germaniei. Cel puțin 42 de persoane au decedat, iar mai mulți sunt dați dispăruți, informează BBC. Cele mai afectate sunt landurile Renania-Palatinat și Renania de Nord-Westfalia, unde apa a spulberat case și mașini. Forţele armate germane ajută la operaţiunile de salvare a

Procuratura Generală a luat act din presă despre atacul cibernetic comis asupra site-ului oficial al Curții de Conturi și, după comunicarea cu responsabilii de la instituția respectivă, Procuratura urmează a fi sesizată în conformitate cu legislația în vigoare. Potrivit art.259 din Codul penal, „accesul ilegal la informația computerizată” se pedepsește

Fostul președinte al Partidului Social Democrat din România, Liviu Dragnea iese din închisoare, după ce Tribunalul Giurgiu a admis, joi, cererea acestuia de eliberare condiționată, informează Digi24. Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni

Olga Ursu a fost numită în funcția de viceprimar responsabil pe domeniul economic. O decizie în acest sens a fost luată de Consiliul Municipal Chișinău, astăzi, 15 iulie. Postul a devenit vacant după ce Inga Ionesii și-a dat demisa. „Olga Ursu este o persoană profesionistă, își cunoaște foarte bine meseria

Curtea de Conturi a anunțat că pagina web a instituției a fost ținta unui atac cibernetic, fiind distruse bazele de date ale site-ului. Potrivit instituției, „distrugerea paginii publice a avut loc în contextul unor audituri de rezonanță și cu impact în societate”. „Este pentru prima oară când instituția supremă de

Un fost ofițer de investigații din cadrul Inspectoratului de Poliție Buiucani ar putea rămâne fără 880 de mii de lei, după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit „prezența caracterului nejustificat al mijloacelor bănești”. Acesta a devenit subiect de control al averii în anul 2019, în baza unei sesizări.

Primăria Chișinău și Moldova Agroindbank au semnat un contract de prestare a serviciilor de intermediere la subscrierea/plasarea emisiunii de obligațiuni municipale. Se întâmplă după ce respectiva bancă a câștigat concursul demarat de municipalitate. Despre acest lucru a anunțat edilul capitalei, Ion Ceban, astăzi, 15 iulie. „Mă bucur că pentru prima

Șoferul care în mod intenționat a trecut de câteva ori cu mașina peste trei persoane aflate la pământ a fost recunoscut vinovat și condamnat la 17 ani de închisoare, iar cel care i-a fost complice a scăpat cu o pedeapsă neprivativă de libertate. În acest sens, procurorii vor contesta verdictul

Vaccinul Johnson & Johnson este sigur și eficient. Declarații în acest sens au fost făcute de medicul epidemiolog Angela Paraschiv, în cadrul unei conferințe de presă cu tema „Vaccinarea împotriva COVID-19: Detalii despre serul Johnson & Johnson”. „El este deja utilizat pe larg în diferite țări. A început să fie

x
x