Dirk Waem, AFP

„Este sigur și eficient”. Medic epidemiolog, despre vaccinul Johnson & Johnson (VIDEO)

Vaccinul Johnson & Johnson este sigur și eficient. Declarații în acest sens au fost făcute de medicul epidemiolog Angela Paraschiv, în cadrul unei conferințe de presă cu tema „Vaccinarea împotriva COVID-19: Detalii despre serul Johnson & Johnson”.

„El este deja utilizat pe larg în diferite țări. A început să fie administrat în SUA. Este aprobat și de Agenția Europeană a Medicamentului. La moment, sunt administrate peste 20 de milioane de doze. Este practic utilizat în 45 de țări din întreaga lume. Este un vaccin sigur și eficient. Dacă este să vorbim despre diferența dintre alte tipuri de vaccinuri pe care le avem în țară, el este asemănător cu vaccinul AstraZeneca și Sputnik-V. Vaccinul Johnson & Johnson și-a demonstrat eficacitatea împotriva variantelor noi de coronavirus, inclusiv varianta Delta”, a spus Angela Paraschiv.

De asemenea, aceasta a precizat că vaccinul se administrează într-o singură doză, iar răspunsul imun apare peste 15 zile. „După două săptămâni, eficiența este de peste 66 la sută, iar peste 28 de zile, eficiența este de peste 85 la sută”, a declarat Angela Paraschiv.

„Se administrează începând cu vârsta de 18 ani. Toate persoanele pot fi imunizate cu acest vaccin. Contraindicații avem doar la persoanele care ar putea avea o reacție alergică gravă la una dintre componentele acestui vaccin. Însă, componentele acestui vaccin nu se deosebesc de componentele din AstraZeneca sau Sputnik. Respectiv, dacă persoana a avut anterior o reacție de șoc anafilactic la un vaccin oarecare, atunci sunt niște precauții. În rest, toate persoanele pot fi vaccinate, în special cele cu patologii cronice. Aceste persoane sunt în risc de a dezvolta forme grave de COVID-19”, a mai precizat medicul epidemiolog.

Menționăm că Republica Moldova a recepționat un lot de 151.200 de doze de vaccin Johnson & Johnson, produs în SUA. Acesta a fost livrat prin intermediul platformei COVAX.

În total, Republica Moldova urmează să recepționeze peste 500.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson, prin platforma COVAX.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

radiomoldova.md

Incidentul de pe Nistru, din 15 octombrie. MAE neagă declarațiile lui Carp: nu am trimis o notă de protest Ucrainei

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova nu a trimis o notă de protest Ucrainei după incidentul din 15 octombrie, de pe Nistru. Precizarea a fost făcută de reprezentanții ministerului, după ce deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a declarat că „în raport cu această trecere ilegală sunt practic și notele de protest față de ambasada ucraineană și alte autorități ucrainene”.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că „abordarea acestui caz nu a inclus transmiterea unei note de protest”.

„Aspectele relevante sunt discutate prin intermediul canalelor de comunicare instituțională dintre autoritățile competente”, a declarat Ministerul.

Amintim că, pe 19 octombrie, Lilian Carp a calificat la Radio Moldova drept o „încălcare gravă” acțiunea grănicerilor ucrainenei din 15 octombrie, când aceștia au depășit liniile de delimitare a frontierei. „În raport cu această trecere ilegală sunt practic și notele de protest față de ambasada ucraineană și alte autorități ucrainene. (…) Nimic nu justifică comportamentul unor grăniceri, indiferent că a fost o traversare ilegală. Nu se încadrează în nicio etică sau în nicio normalitate ceea ce au făcut grănicerii ucraineni”, a declarat Carp. Detalii AICI.

***

Pe 15 octombrie, doi grăniceri ucraineni au intrat în R. Moldova cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. În imaginile video, publicate pe rețelele de socializare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-a lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și au încercat să îl înece. „Nu l-am înecat”, a reacționat unul dintre grăniceri. O patrulă a Poliției de Frontieră i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Procuratura a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Detalii AICI. Între timp, cetățeanul ucrainean, pe care cei doi grăniceri ar fi intenționat să-l rețină, a fost internat în secția de traumatologie a Spitalului Raional Soroca. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, originar din Kiev, a fost diagnosticat cu comoție cerebrală. Detalii AICI. Acesta a cerut azil în Republica Moldova. Detalii AICI.

Ulterior, pe 17 octombrie, doi grăniceri ucraineni au fost reținuți în R. Moldova, în urma unui nou incident pe Nistru. Aceștia au fost reținuți în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, potrivit Poliției de Frontieră, care a precizat, pe baza informațiilor preliminare, că cei doi desfășurau o acțiune de reținere a unui cetățean ucrainean pe râul Nistru. Și în acest caz, a fost inițiată urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Bărbatul vizat de această acțiune a solicitat azil în Republica Moldova. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: