Ultimele materiale

De peste 9 săptămâni, membrii și reprezentanții Partidului „ȘOR” organizează proteste în capitală. Locația diferă de la o zi la alta: președinție, guvern, parlament, ministere, procuratură sau agenții de stat. Cât de conștienți sunt, însă, manifestanții despre acțiunea la care participă? Corespondentul NM a mers pe 15 noiembrie la una

Concertul artistei din Rusia Polina Gagarina care urma să se desfășoare în Kazahstan a fost anulat. S-a întâmplat după ce organizatorii au fost criticați pe rețelele de socializare că au invitat o artistă care susține războiul declanșat de Rusia în Ucraina, informează portalul „Арбат.медиа”, citat de Radio Svoboda. Concertul Polinei

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) din Parlament va depune o moțiune simplă de cenzură pe politicile Ministerului Justiției. În opinia deputaților, Sergiu Litvinenco trebuie să plece din funcția de ministru al Justiției, în urma scurgerilor în presă a conversațiilor de pe Telegram, despre care însă acesta susține că sunt trucate.

Moldoveanca Vera Țurcanu a întors toate cele patru scaune la competiția „The Voice of Greece” din 13 noiembrie. Aceasta a interpretat melodia „No Roots”. „Am reușit! Am întors 4 scaune la “THE VOICE OF GREECE” Mulțumesc încă o dată pentru susținerea voastră! Mândră să reprezint România și Moldova la “Vocea

Primele cercetări ale Serviciului de Informații și Securitate arată că în spatele scurgerilor de informații de pe Telegram, care ar aparține unor oficiali moldoveni, ar sta serviciile speciale ale altor state, iar primii suspecți ar fi din Federația Rusă. Declarația a fost făcută de către șeful SIS Alexandru Musteață, în

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a publicat o declarație cu privire la lansarea campaniei „Copiii LGBT în școala ta”. Maia Bănărescu a subliniat că interesul copilului trebuie să fie în prim-plan, iar studierea educației sexuale în școli ar contribui la reducerea violenței și hărțuirii minorilor. Ombudsmanul Copilului atrage atenția că

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat o rezoluție prin care pledează pentru tragerea la răspundere financiară a Rusiei pentru invazia Ucrainei. Printre țările care au susținut inițiativa se numără și Republica Moldova. Documentul prevede crearea unui registru pentru înregistrarea pagubelor materiale și elaborarea unui mecanism pentru plata

Internetul a explodat cu glume după ce jurnalista din Rusia Anna Dolgareova a anunțat că singura veste bună după pierderea Hersonului de către armata rusă este că un amic de-al ei a reușit „să fure un raton”. Internauții au profitat de ocazie pentru a inventa meme-uri amuzante. Ulterior, presa rusă

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Oazu Nantoi a refuzat să discute cu jurnaliștii după ședința care a avut loc, la Președinție, în seara de 13 noiembrie. Acesta le-a arătat un semn care semnifică „nimic”, fapt pentru care a atras critici pe rețelele de socializare. Contactat de NM, parlamentarul a

Ministrul de externe al Federației Ruse Serghei Lavrov susține că informațiile apărut pe 14 noiembrie în presa internațională, privind spitalizarea sa, ar fi false. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a publicat un video ca să demonstreze că Lavrov este sănătos. Agenția Associated Press a publicat în dimineața

Ultimele știri

x
x