Андрей Мардарь / NewsMaker

Socialiștii depun moțiune simplă de cenzură: Litvinenco trebuie să plece din funcția de ministru al Justiției

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) din Parlament va depune o moțiune simplă de cenzură pe politicile Ministerului Justiției. În opinia deputaților, Sergiu Litvinenco trebuie să plece din funcția de ministru al Justiției, în urma scurgerilor în presă a conversațiilor de pe Telegram, despre care însă acesta susține că sunt trucate.

Anunțul despre depunerea moțiunii simple de cenzură pe politicile Ministerului Justiției a fost făcut în dimineața de 15 noiembrie de către deputatul BCS Vasile Bolea.

„Noi considerăm că ministrul Justiției Sergiu Litvinenco trebuie să își dea demisia. Este un laș, care mai întâi a negat și a spus că acele convorbiri pe care le purta cu decidenții din Consiliul Superior al Procurorilor sunt trucate. După ce au venit reacțiile din partea celor cu care conversa, precum că sunt conversații reale și veridice, deja vedem că tace, nu știe ce să facă. Noi îl ajutăm: vom înregistra moțiunea pe politicile în justiție”, a anunțat Bolea.

De asemenea, BCS solicită demisia Veronicăi Dragalin din funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție, pe motiv că concursul în urma căruia a fost angajată ar fi fost trucat.

„Să fie organizat un concurs adevărat. Dacă dumneaei este capabilă să participe, să vedem ce notă va obține”, a precizat deputatul BCS.

Sergiu Litvinenco și Veronica Dragalina nu au comentat deocamdată solicitările BCS.

Potrivit legii, moțiunea simplă se inițiază de un grup format din cel puțin 15 deputați și se adoptă cu majoritatea voturilor deputaților aleși.

***

Amintim că, și în octombrie 2021, socialiștii și comuniștii din Parlament au depus o moțiune de cenzură pe politicile Ministerului Justiției. Atunci, opoziția îl acuza pe ministrul Litvinenco că ar fi subordonat justiția, că ar fi deschise dosare penale la indicația guvernării și că au fost inițiate reforme fără coordonarea cu partenerii externi. Moțiunea BCS a picat.

***

Pe 10 noiembrie, cu puțin timp înainte de ședința Guvernului, canalul de Telegram al președintei Maia Sandu, dar și al vicepremierului Andrei Spînu au fost sparte, fiind publicate mesaje cu critici în adresa guvernării. Atât Președinția, cât și vicepremierul Andrei Spînu au declarat că nu au publicat astfel de mesaje.

În mesajul respectiv a fost indicat și un site, unde au fost publicate presupuse conversații private ale ministrului Justiției Sergiu Litvinenco. Acesta a declarat că este vorba despre un fals. „Am văzut aceste mesaje false, era cumva previzibil, pentru că ajungem la un final și acesta nu este deloc plăcut pentru acele grupări criminale cu care luptăm de mai mult timp și s-au unit și încearcă săptămână submineze procesele care au pornit împotriva lor”, a declarat Litvinenco.

În aceeași zi, miniștrii au aprobat în unanimitate hotărârea privind expedierea la Curtea Constituțională a sesizării cu privire la controlul constituționalității Partidului „ȘOR”. Subiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi, chiar în timp ce în afara sediului Executivului se protesta, manifestația fiind organizată de către simpatizanții formațiunii.

Pe 11 noiembrie, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a precizat că nu a încălcat legea, iar conversațiile private scurse pe internet ar fi fost rupte din context cu scopul denaturării informației și manipulării. Potrivit lui Litvinenco, în spatele acțiunii ar fi „hoți și bandiți” care vor să destabilizeze situația din țară și să saboteze parcursul european al Moldovei.

La scurt timp, pe site-ul respectiv au fost publicate și presupuse discuții private ale consilierului prezidențial Dorin Recean. Președinția a declarat că informațiile au fost fabricate.

PCCOCS a anunțat pe 13 noiembrie că și contul de Telegram al șefului Inspectoratului General al Poliției Viorel Cernăuțeanu a fost spart. Oamenii legii au inițiat un dosar penal.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Doi grăniceri ucraineni au trecut ilegal în Moldova. Sunt acuzați că ar fi încercat să înece un bărbat în Nistru (VIDEO)

Doi grăniceri ucraineni sunt cercetați penal pentru trecerea ilegală a frontierei Republicii Moldova, după ce au intrat cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. Incidentul a avut loc pe 15 octombrie, în jurul orei 15:00, potrivit Poliției de Frontieră.

Imaginile cu incidentul de pe Nistru au fost publicate de deputatul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. Acesta a spus că le-a primit pe rețelele sociale și a cerut o reacție din partea autorităților. În înregistrare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-ar fi lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și ar fi încercat să îl înece.

„Nu trebuie să îneci băiatul. Când am ieșit, am văzut cum îl înecai. Ai copii? Băiat ai? Câți copii ai? Și acest băiat are copii. El nu a fugit de viață bună”, spune unul dintre bărbați.

„Nu l-am înecat”, răspunde unul dintre grăniceri.

„Cum nu l-ai înecat? De câte ori l-ai lovit”, a spus, în reacție, un alt bărbat prezent.

Poliția de Frontieră nu a comentat aceste acuzații în comunicatul său, însă precizează că o patrulă de intervenție a Poliției de Frontieră s-a deplasat la fața locului și i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Aceștia au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți pentru aplicarea procedurilor legale.

„Cauza a fost înaintată Procuraturii, care a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută la art. 362 din Codul penal al Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în privința celor doi au fost aplicate procedurile legale, fără să anunțe ce măsuri au fost luate.

IGPF a îndemnat cetățenii să își păstreze calmul și să se informeze din surse oficiale, pentru a evita răspândirea informațiilor neverificate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: