Ultimele materiale

Un cetățean rus, care dirija producerea drogurilor într-un laborator din Bălți și ulterior le vindea pe internet, a fost reținut sub supravegherea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). De asemenea, el este investigat într-un alt dosar penal, pentru „servicii de mercenariat în structurile paramilitare din regiuni separatiste”.

Primarul capitalei Ion Ceban susține că în capitală nu a fost administrată nicio doză de vaccin anti-Covid cu termen expirat. Asigurările au fost formulate în cadrul ședinței din 20 decembrie a Primăriei. Ion Ceban a declarat că, după ședința Curții de Conturi, autoritățile locale s-au sesizat și au dispus verificarea

Un tânăr de 20 de ani este documentat de ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a Inspectoratului Național de Investigații și procurorii PCCOCS, fiind suspectat că ar fi distribuit online imagini şi înregistrări video care conțineau pornografie infantilă. Polițiștii au stabilit locul amplasării sistemelor informatice, prin intermediul căror s-ar fi realizat

Primarul mun. Chișinău Ion Ceban a propus ca parcarea Parlamentului și cea a Guvernului să devină accesibile pentru toți șoferii, cel puțin în perioada sărbătorilor. În acest fel, potrivit edilului, se va decongesiona traficul din capitală. Un demers oficial în acest sens urmează a fi adresat autorităților, potrivit declarației făcute

Trei adulți și doi minori au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Incidentele au avut loc în două locuințe – din Cricova, mun. Chișinău și Cuconeștii Noi, raionul Edineț. Din fericire, medicii au reușit să salveze viețile tuturor victimelor, informează Inspectoratul General pentru Situații de

Majoritatea vaccinurilor împotriva COVID-19 oferă o protecție aproape nulă față de infectarea cu tulpina Omicron. Sunt rezultatele preliminarea ale unui studiu, care arată că doar Moderna și Pfizer reduc șansele de infectare, scrie The New York Times. Totuși, cercetarea mai arată că toate vaccinurile protejează față de dezvoltarea unor forme

Centrul Național Anticorupție și procurorii anticorupție desfășoară acțiuni de urmărire penală în cadrul mai multor dosare, pornite pe fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență. Este vorba despre o schemă de corupție, în care ar fi implicați brokeri imobiliari și angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP). Potrivit datelor

Republica Moldova a obținut patru medalii de bronz la Campionatul European de sambo printre cadeți. Competiția s-a desfășurat la Limassol, Cipru. Pe treapta a treia a podiumului de premiere au urcat Irina Florea (44 kg), Andrei Peaticovschi (64 kg), Maxim Iuhnevici (71 kg) și Egor Neciporuc (88 kg).  

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală și urmează să trimită în judecată unul din dosarele penale denumite generic „frauda bancară a mijloacelor bănești garantate de stat”. Este vorba de dosarul în care este vizat administratorul special al Unibank, care în anul 2015 a

Autorităţile din Austria au revizuit condiţiile de intrare în țară, în contextul pandemiei de COVID-19. Începând de luni, 20 decembrie, intrarea pe teritoriul austriac este permisă cu prezentarea unor documente privind vaccinarea sau trecerea prin boală, informează Digi24. Persoanele vaccinate cu schema completă trebuie să prezinte un certificat de vaccinare

x
x