lenta.ru

VIDEO Cetățean rus, plasat în arest în Moldova. Este bănuit că vindea droguri și presta servicii de mercenar în regiuni separatiste

Un cetățean rus, care dirija producerea drogurilor într-un laborator din Bălți și ulterior le vindea pe internet, a fost reținut sub supravegherea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). De asemenea, el este investigat într-un alt dosar penal, pentru „servicii de mercenariat în structurile paramilitare din regiuni separatiste”.

Activitatea infracțională a acestuia a fost documentată de către Inspectoratul Național de Investigații și Direcția Generală Urmărire Penală ale Inspectoratului General al Poliției, în toamna lui 2021, iar reținerea acestuia a avut loc cu sprijinul angajaților „Fulger”.

Potrivit estimărilor preliminare, valoarea drogurilor pe piața neagră depășește suma de 1,24 milioane lei. Pe lângă drogurile de tip mefedronă (drog similar cu ecstasy), oamenii legii au ridicat și materie primă pentru producerea acestora. Suplimentar, urmare a perchezițiilor, de la acesta au fost ridicate 200 pachețele pentru depozitarea și vânzarea drogurilor, peste 10 cartele bancare, 15 cartele telefonice, precum și cinci telefoane mobile folosite la comiterea infracțiunii.

Ulterior reținerii acestuia, procurorii PCCOCS i-au prezentat învinuirea și au obținut în instanța de judecată plasarea acestuia în arest preventiv, pentru desfășurarea obiectivă a investigațiilor. Procurorii urmează să solicite și aplicarea sechestrului asupra apartamentului acestuia, în valoare de peste un milion de lei, pe care-l deține în proprietate de peste un an.

Autoritatea de investigație anunță că, potrivit materialelor dosarului penal, învinuitul a prestat servicii de mercenariat în structurile paramilitare din regiuni separatiste. Activitatea infracțională pe acest segment urmează să fie investigată într-o procedură separată.

Anterior reținerii cetățeanului rus, în luna august a acestui an, a fost reținut un alt membru al acestui grup infracțional, după o captură de droguri în valoare estimativă de 600.000 lei. În privința acestuia, procurorii au trimis în judecată dosarul penal, iar în curând urmează să fie pronunțată sentința.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Bucureștiul condamnă deschiderea secțiilor de votare în Transnistria pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei: „Încalcă suveranitatea R. Moldova”

Autoritățile de la București condamnat vineri, 18 septembrie, deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană pentru alegerile în Duma de Stat a Federației Ruse, fără acordul Chișinăului. Acestea au subliniat că demersul încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a țării. Afirmațiile au fost făcute într-o declarație emisă de Ministerul Afacerilor Externe al României.

România condamnă organizarea scrutinului de către Federația Rusă în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților de la Chișinău. Acest demers încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și vine în totală contradicție cu eforturile autorităților de la Chișinău și ale partenerilor internaționali menite să faciliteze reglementarea politică a problemei transnistrene”, a transmis MAE.

Totodată, instituția a reafirmat sprijinul României pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor lor recunoscute internațional.

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse au început vineri, 18 septembrie, și se desfășoară până duminică, 20 septembrie. Acestea sunt primele alegeri parlamentare ruse de la declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022. Scrutinul este organizat inclusiv în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.

În Republica Moldova, pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale, a fost autorizată o singură secție de votare. Aceasta se află la Ambasada Federației Ruse din Chișinău și a fost coordonată cu autoritățile moldovene.

Rusia a anunțat însă deschiderea a încă 16 secții de votare în regiunea transnistreană, fără acordul autorităților constituționale de la Chișinău.

Ministerul Afacerilor Externe și Biroul politici de reintegrare de la Chișinău au declarat anterior că deschiderea secțiilor de votare fără acordul autorităților constituționale este inacceptabilă și reprezintă o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Autoritățile de la Chișinău au protestat oficial față de intenția Moscovei, iar ambasadorul rus a fost convocat la MAE și i-a fost înmânată o notă de protest.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: