Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, susține pe 25 octombrie o conferință de presă, cu privire la vizita sa la Moscova, unde a participat la negocierile cu reprezentanții „Gazprom”. Pe 23 octombrie, Spînu a precizat că oferta companiei Gazprom nu este în avantajul cetățenilor moldoveni și a
În caz de necesitate, Moldova ar putea cumpăra o cantitate de 700 mln m3 de gaz din Ucraina. Un contract în acest sens a fost semnat de întreprinderea Energocom cu compania Naftogaz, scrie pe 25 octombrie «Украинская правда». Portalul ucrainean citează surse proprii din cadrul guvernului de la Kiev. NM
În timpul apropiat, în Transnistria va începe revaccinarea populației împotriva Covid-19. Propunerea a fost anunțată de către liderul regiunii Vadim Krasnoselski, în ședința din 25 octombrie. Krasnoselski a menționat că este de părere că ar trebui să demareze campania de revaccinare, întrucât mulți dintre locuitorii regiunii au fost imunizați cu
Comisia pentru sănătate publică a mun. Chișinău, dar și cea pentru stiuații excepționale s-au întrunit în ședință, în dimineața de 25 octombrie. Anunțul a fostă făcut de către primarul Ion Ceban, într-o conferință de presă. Acesta a criticat modul cum este gestionată pandemia de coronavirus de către Guvern și a
Toate cele 20 de familii care au rămas fără locuințe în urma incendiului devastator care s-a produs, sâmbătă, în sectorul Buiucani al capitalei, vor primi suma pe care au investit-o, conform contractului, la cumpărarea apartamentelor. Anunțul a fost făcut de către primarul Ion Ceban, pe 25 octombrie. Ceban a precizat
Revaccinarea cu Sputnik V mai devreme de 6 luni nu va dăuna organismului, însă nici nu va avea vreun efect benefic suplimentar. Precizarea a fost făcută de către Alexandr Ghințburg, conducătorului Centrului „Gamalei”, citat de RBC. Vaccinarea repetată pentru COVID-19 ar trebui să aibă loc nu mai devreme de 6
Un tânăr de 18 ani, originar din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, a murit după ce a fost lovit de tren. Incidentul a fost înregistrat la ora 1:20, pe 25 octombrie. Potrivit ofițerului de presă Eugenia Molceanov, tânărul se deplasa pe calea ferată. Acesta a fost lovit de marfarul care efectua
Un bărbat de 53 de ani, originar din raionul Nisporeni, și-a împușcat partenera de viață. Victima, o femeie de 47 de ani, a suferit o plagă în regiunea abdomenului și a fost spitalizată. Atacatorului a fost anterior condamnat la închisoare pentru omor. Potrivit ofițerului superior de presă al IP Nisporeni,
Autoritățile Republicii Moldova s-au adresat Ucrainei pentru ajutor în soluționarea crizei energetice. Este vorba despre furnizarea a 15 mln de m3 cubi de gaz, pe care Chișinăul ar urma să le returneze până la finalul acestei ierni. Precizările au fost făcute de către președintele Comitetului pentru energetică din Rada Supremă
Alte 1568 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova. De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 35 de decese. Din numărul total de cazuri, 11 cazuri asociate cu contact în afara țării: 5-Italia, 2-Danemarca, 2-România, 2-Turcia. Numărul total de teste efectuate