Hindustan Times

În UE se desfășoară vaccinarea anti-Covid cu a treia doză. Cum rămâne cu Sputnik V?

Revaccinarea cu Sputnik V mai devreme de 6 luni nu va dăuna organismului, însă nici nu va avea vreun efect benefic suplimentar. Precizarea a fost făcută de către Alexandr Ghințburg, conducătorului Centrului „Gamalei”, citat de RBC.

Vaccinarea repetată pentru COVID-19 ar trebui să aibă loc nu mai devreme de 6 luni, a menționat directorul Centrului „Gamalei”. Omul de știință a subliniat că intervalul de jumătate de an este termenul minim pe durata căruia anticorpii se mențin la nivel înalt și asigură protecția împotriva infecției. Ghințburg a mai spus că revaccinarea trebuie luată în considerare în contextul tulpinii Delta.

Savantul a mai spus că revaccinarea mai devreme de 6 luni nu va aduce organismului vreun efect benefic suplimentar, însă nici nu va dăuna.

„Dacă omul are un nivel înalt de anticorpi și își injectează vaccinul – nivelul anticorpilor nu se va mări semnificativ. Va avea același nivel de anticorpi pe care îi avea înainte de revaccinare”, a menționat Ghințburg.

În prezent, Ministerul Sănătății din Rusia recomandă revaccinarea contra COVID-19 după șase luni de la cea de-a doua doză de imunizare cu Sputnik V. Oficialii au precizat că, după ce situația pandemică se va stabiliza, revaccinarea va trebui efectuată o dată pe an.

***

Amintim că, Organizația Mondială a Sănătății recomandă administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid după șase luni de la încheierea schemei complete. În România, campania de imunizare cu a treia doză a început pe 28 septembrie.

În Republica Moldova, deocamdată, vaccinul anti-Covid este administrat în două doze. Campania de imunizare a fost lansată pe data de 2 martie 2021, iar până în prezent s-au vaccinat cu schema completă circa 850 de mii de persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: