Ultimele materiale

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat că există suspiciuni privind acte de corupție la nivelul actualei guvernări, însă lipsa plângerilor oficiale împiedică instituția să inițieze investigații. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Cutia Neagră, de la postul TV8. Potrivit lui Dragalin, Procuratura Anticorupție (PA) se bazează exclusiv pe

Directorul General al Direcției Generale pentru Vecinătate și Negocieri de Extindere (DG NEAR) din cadrul Comisiei Europene, Gert Jan Koopman, a efectuat, pe 3 februarie, o vizită oficială la Energocom pentru a discuta despre aprovizionarea cu gaze a Republicii Moldova, inclusiv livrările către regiunea transnistreană. Vizita oficialului european la Chișinău,

Veronica Dragalin, actuala șefă a Procuraturii Anticorupție, și-ar putea încheia definitiv cariera de procuror în cazul în care își va pierde funcția. Invitată în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”, de la TV8, Dragalin a explicat că, din punct de vedere juridic, nu ar putea continua activitatea în domeniul procuraturii nici în

Procuratura Anticorupție a deschis un dosar penal privind construcția drumului Leova-Bumbăta, având în vedere posibile nereguli legate de procesul de achiziție și execuție a lucrărilor. Veronica Dragalin, șefa instituției, a explicat că investigația vizează suspiciuni de abuz de putere și gestionare defectuoasă a fondurilor publice. Declarațiile au fost făcute de

În urma decesului unei paciente într-un cabinet privat de cosmetologie, ministra Sănătății, Ala Nemerenco a subliniat necesitatea modificării legislației care reglementează astfel de centre. Potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook de sâmbătă, 1 februarie, aceste unități funcționează în baza Legii antreprenoriatului, iar ministerul nu are dreptul să

Ambasada Rusiei în Moldova susține că noile manuale „Istoria românilor” vor justifica crimele naziștilor. Diplomații ruși au declarat că aceasta „se înscrie în tendința generală de intensificare a revizionismului istoric în Moldova”. Declaratia Ambasadei, publicată pe 1 februarie, se referă la declarația ministrului Educației oferită pentru Realitatea. Perciun a reamintit

Liderul administrației separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a adresat un mesaj de mulțumire șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce Bruxelles-ul a decis să acorde un grant în valoare de 64 de milioane de euro pentru ca Republica Moldova să depășească criza energetică provocată de Rusia pe

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), condusă de prim-ministrul Dorin Recean, a aprobat achiziționarea de gaze naturale pentru malul stâng al Nistrului și de energie electrică pentru malul drept, în baza unui grant de 30 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană. Decizia vine după ce autoritățile de la Chișinău

Parlamentul Republicii Moldova va deschide sesiunea de primăvară 2025 pe 3 februarie. Președintele legislativului, Igor Grosu, a semnat dispoziția oficială. Conform documentului, deputații se vor reuni în ședință plenară la propunerea Biroului permanent al Parlamentului, după ce va fi pregătită ordinea de zi a lucrărilor. Regulamentul Parlamentului prevede că legislativul

Transportatorii rutieri de mărfuri care tranzitează sau părăsesc Republica Moldova își pot programa din timp trecerea frontierei prin Serviciul de Traversare Programată a Frontierei – BQS (Border Queuing System). Platforma online, administrată de Serviciul Vamal al Republicii Moldova, permite gestionarea eficientă a traficului la Posturile Vamale de Frontieră (PVFI), contribuind

x
x