Ultimele materiale

Mii de susținători ai lui Călin Georgescu au protestat timp de câteva ore în fața Parlamentului din România, unde își are sediul Curtea Constituțională, susținând reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale. Mitingul, intitulat „Marea Unire Juridică” a românilor”, a fost convocat de fostul candidat la prezidențiale. Manifestanții au scandat

Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP, citat de News.ro. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta”, a declarat Donald Trump joi seara,

Ministrul Economiei a anunțat că urmează să fie lansat un program destinat să compenseze costurile energetice pentru aproximativ 10.000 de companii. În cadrul unei conferințe de presă, Dumitru Alaiba, a declarat că acest sprijin vizează în special sectoarele economice sensibile, precum industria alimentară și prelucrătoare, care sunt cele mai afectate

Așa-numitul Consiliu Suprem al regiunii transnistrene a decis pe 10 ianuarie, prelungirea stării de urgență economică în regiune până la data de 8 februarie 2025. Anterior, așa-numitul legislativ al regiunii transnistrene a aprobat, pe 11 decembrie 2024, decretul lui Vadim Krasnoselski prin care să fie instituită „stare excepțională în economie”

Operatorii sistemului de distribuție a gazelor din cadrul grupului „Moldovagaz” au înaintat către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) un proiect de completare a Programului de investiții pentru anul 2025, precum și a Planului de dezvoltare a rețelelor. Proiectul vizează extinderea rețelelor de gaz către mai multe localități de

Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și-a anunțat intenția de a se implica activ în viața politică din țară. Stoianoglo a subliniat necesitatea unei „schimbări”, menționând că nu dorește să se limiteze la a ocupa o poziție simbolică în opoziția parlamentară. Acesta a criticat dur actuala conducere a țării, acuzând-o de

SC LIKE CONSULTING SRL a fost desemnată să realizeze studiul de fezabilitate pentru construcția a patru poduri rutiere peste râul Prut, conform anunțului făcut pe 9 ianuarie de Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor din România. Bugetul total estimat pentru prima etapă de proiectare este de

Un bărbat de 42 de ani din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de comiterea unui omor în timpul unei partide de braconaj desfășurate în extravilanul comunei Trușeni. Incidentul a avut loc în noaptea de 9 spre 10 ianuarie și a fost raportat chiar de suspect

Secretarul american pentru securitate internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas și ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, se întâlnesc vineri, 10 ianuarie, pentru a consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize, a anunțat miercuri Ambasada României la Washington. Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului

Donald Trump, președintele ales al SUA, a vehiculat ideea ca Washingtonul să cumpere Groenlanda de la Danemarca și în timpul primului său mandat prezidențial. Însă comentariile făcute acum de acesta în acest sens au stârnit îngrijorare în condițiile în care el nu a exclus folosirea forței pentru a obține controlul

Ultimele știri

x
x