Andrei Mardari / NewsMaker

VIDEO Dumitru Alaiba anunță compensații la energie pentru antreprenori și îi încurajează să renunțe la „hârburile sovietice”

Ministrul Economiei a anunțat că urmează să fie lansat un program destinat să compenseze costurile energetice pentru aproximativ 10.000 de companii. În cadrul unei conferințe de presă, Dumitru Alaiba, a declarat că acest sprijin vizează în special sectoarele economice sensibile, precum industria alimentară și prelucrătoare, care sunt cele mai afectate de creșterea tarifelor la energie electrică.

Astfel, potrivit lui, programul de compensare va acoperi până la 50% din majorarea tarifelor la electricitate pentru o perioadă de 3-6 luni, în funcție de resursele financiare disponibile. Prioritate vor primi firmele care produc produse de primă necesitate, cum ar fi alimentele de bază, dar și alte industrii prelucrătoare, inclusiv producătorii de încălțăminte, îmbrăcăminte și mobilă.

„Este un sprijin direct care se va adresa mai ales sectoarelor mai sensibile pentru a le susține competitivitatea. Prioritate vor avea de sigur firmele care produc în țara noastră produse de primă necesitate, produse alimentare, lapte, carne, ouă, pâine și altele. De asemenea, sprijinul va fi extins și către alte sectoare din industria prelucrătoare, cum ar fi producătorii de încălțăminte, îmbrăcăminte, mobilă, componente electrice și altele. Mai exact, aproximativ 10.000 de companii sunt potențial eligibile pentru aceste compensații. 

Vom compensa până la 50% din creșterea tarifului la energia electrică pe o perioadă de la 3 la 6 luni, în funcție de resursele financiare disponibile, dar și de necesități. Sprijinul va fi direcționat acolo unde este cea mai mare nevoie, către companiile pentru care factura la electricitate reprezintă o pondere semnificativă în costurile de producție. Compensarea va fi aplicată din prima zi a creșterii tarifelor, și vom anunța în zilele următoare un regulament detaliat, eventual aprobat prin deciziile CSE”, a declarat Alaiba.

De asemenea, ministrul a încurajat antreprenorii să investească în utilaje și echipamente moderne, care sunt mai eficiente.

„Încurajăm antreprenorii să investească în eficiență energetică a tuturor proceselor de producție, în utilaje mai performante, care consumă mult mai puțină energie decât unele hârburi sovietice produse jumătate de secol în urmă. Utilaje noi, care dau randamente mai mari și eficiență mai mare”, a mai spus ministrul.

Dumitru Alaiba a mai criticat utilizarea resurselor energetice de către Rusia ca instrument de șantaj economic, menționând că Republica Moldova a fost supusă constant presiunilor economice.

„Am trecut prin embargouri și amenințări, dar de fiecare dată ne-am adaptat, am devenit mai puternici și mai uniți. Așa va fi și de data aceasta”, a concluzionat ministrul, evidențiind că Moldova își continuă cu determinare drumul spre integrarea europeană.

***

Menționăm că pe 10 ianuarie au intrat în vigoare noile tarife la energia electrică și cea termică. S-a întâmplat după ce în Monitorul Oficial au fost publicate deciziile Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), din data de 3 ianuarie, cu privire la ajustarea prețurilor.

ANRE a decis ajustarea tarifelor la energia electrică și cea termică pe 3 ianuarie 2024. Detalii AICI și AICI. Tot pe 3 ianuarie s-a anunțat că unii consumatori pot beneficia de preț diferențiat la lumină, începând cu 20 ianuarie 2025. Detalii AICI. Ulterior, autoritățile au anunțat că majorările de tarif vor fi acoperite de compensații. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

De la Aeroport spre centrul Chișinăului – cu trenul? Autoritățile planifică construcția unei linii feroviare de €8,5 mln

Aeroportul Internațional Chișinău va fi conectat cu centrul orașului printr-o linie de cale ferată. Despre acest proiect a vorbit ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Есть вопросы” cu Nicolai Paholnițchi.

„Vrem să conectăm calea ferată la aeroport și să punem în circulație trenuri care să transporte pasagerii de la aeroport în centrul Chișinăului și invers”, a declarat Bolea.

El a adăugat că din Chișinău există deja un segment feroviar în direcția Sîngera (aeroportul se află între Chișinău și Sîngera). „Am inclus deja acest proiect în planul de dezvoltare. Lucrăm acum la lansarea unei licitații pentru servicii de proiectare”, a precizat ministrul.

Potrivit ministrului, costul estimativ al proiectului este de aproximativ 8,5 milioane de euro.

În prezent, de la Aeroportul Chișinău spre centrul orașului se poate ajunge doar cu troleibuzul sau cu taxiul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: