Autoritățile sunt în continuare în discuții cu sindicatele din educație și că se află într-o comunicare constantă pentru a găsi soluții la nemulțumirile legate de majorările salariale. Acestea ar urma să fie majorate cu până la 15%. Precizarea a fost făcută de către ministrul Educației, Dan Perciun, după ședința Guvernului
O companie aeriană ucraineană va deschide o bază operațională la Chișinău începând cu sezonul de vară 2025. În cadrul acestei colaborări, SkyUp va aloca două aeronave Airbus A320 și va lansa opt destinații noi din Chișinău către orașe din Europa, se menționează în comunicatul Aeroportului Internațional Chișinău. Astfel, pasagerii vor
Primăria Chișinău a anunțat că grădinițele din capitală vor rămâne deschise pe toată durata sărbătorilor de iarnă, cu excepția zilelor oficial nelucrătoare: 25 decembrie, 1, 7 și 8 ianuarie. În aceste zile, instituțiile de învățământ preșcolar vor fi închise, iar frecvența copiilor în grădinițe va fi mai redusă, din cauza
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că toate instituțiile medicale din Republica Moldova sunt dotate cu generatoare și sunt pregătite să gestioneze eventuale întreruperi de energie electrică. Totodată, a mai menționat că a aflat de la NewsMaker că din 1 ianuarie, Republica Moldova s-ar putea confrunta cu pene de curent.
Partidele PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale din România au anunțat marți seară, la finalul unei ședințe la care au participat liderii, că s-au angajat ”ferm” pentru formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european și susținerea unui posibil candidat comun pro-european la
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au reținut miercuri un avocat din Chișinău și un complice, în cadrul unui dosar de trafic de influență comis în circumstanțe agravante. Acțiunea face parte dintr-o amplă operațiune anticorupție coordonată de Procuratura municipiului Bălți. În acest caz, sunt investigate fapte ce vizează pretinderea și primirea
Instituțiile medicale, grădinițele și școlile vor beneficia de protecție prioritară în cazul unor crize energetice, conform unui nou regulament aprobat de Guvern în ședința de miercuri, care definește măsuri detaliate pentru prevenirea și gestionarea situațiilor excepționale în sectorul electroenergetic. Documentul, elaborat de Ministerul Energiei, include 29 de scenarii de criză
De Ziua Drepturilor Omului, 10 decembrie, mai multe organizații ale societății civile au lansat un apel public către Parlamentul Republicii Moldova, cerând măsuri urgente pentru susținerea Consiliului pentru egalitate, o instituție fundamentală în protejarea drepturilor fundamentale și combaterea discriminării. Potrivit semnatarilor, lipsa resurselor financiare și a sprijinului legislativ riscă să
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat lansarea Programului de Granturi Școlare, parte a Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP). Bugetul total al programului este de 4,32 milioane dolari americani, iar 120 de școli primare, gimnaziale și licee vor beneficia de granturi în valoare de 36.000 dolari fiecare. Programul își propune
Autoproclamatul „ministru de Externe” al regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev, a comentat declarația vicepremierului pentru reintegrare Oleg Serebrian, privind faptul că reintegrarea țării ar costa 1 miliard de dolari. Într-un interviu acordat agenției pro-Kremlin RIA Novosti, publicat pe 10 decembrie, Ignatiev a spus că abordarea problemei în termenii pur financiari denotă