Într-o zi, fiul i-a spus Nadejdei: „Mămica, vreau să vă spun ceva: sunt gay”. Au urmat 10 ani lungi de neacceptare. Nadejda a apelat la preoți, psihologi și chiar la o vrăjitoare pentru a-și „vindeca” copilul. Apoi a înțeles că nu e bine să-ți urăști propriul fiu. În materialul NM
La Chișinău a avut loc o conferință pentru părinții copiilor LGBTQ+, în memoria fetei transgender Felis, care s-a sinucis din cauza bullying-ului de la școală. Evenimentul a reunit părinți din diferite regiuni ale Moldovei, precum și din România, Germania, Ucraina, Polonia și alte țări. Aceștia nu doar că și-au împărtășit
Instructorul auto Angela Nastici este capabilă să distrugă orice stereotip despre femeile care conduc. Ea ajută femeile să se simtă mai încrezătoare la volan, deoarece este convinsă că „este vorba de abordare – cel mai ușor îi este unei femei să înțeleagă altă femeie”, deoarece pentru multe dintre ele, învățarea
Au trecut exact doi ani de la invazia militară pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina. În acest timp, conform ONU, peste 10 mii de civili, inclusiv copii, au murit în Ucraina. În primele ore după începerea invaziei, Moldova și locuitorii săi au primit activ refugiați ucraineni, la hotarul
Finala etapei naționale a Eurovision 2024, care s-a desfășurat în Moldova pe 17 februarie, s-a încheiat cu scandal. Ambele finaliste: Natalia Barbu și Valeria Pașa – au obținut același număr de voturi, însă juriul concursului a preferat-o pe Natalia Barbu. Decizia juriului a provocat un val de nemulțumiri în echipa
Atmosferă festivă în inima capitalei. Primăria Chișinău își invită cu căldură rezidenții și vizitatorii orașului să se bucure de călătoria cu troleibuzul turistic. Proiectul, intitulat „Cunoaște orașul alături de Moș Crăciun”, propune un traseu captivant, cu plecare și sosire în apropierea Arcului de Triumf. Ce încă a pregătit RTEC —
Pentru șefia Primăriei Chișinău au candidat 27 de persoane. Mai precis, 28, însă unul dintre pretendenți a fost exclus din cursa electorală. Însă cât de bine îi cunosc locuitorii Chișinăului? Corespondentul NM Denis Borșevici a făcut un experiment în centrul capitalei: le-a arătat trecătorilor fotografii cu posibilii viitori primari și
Interpreta Irina Rimes a cântat la cea de a 6 ediție “Summer Fest”. În cadrul unui interviu pentru NM, artista a vorbit despre dorul de casă, ce a determinat-o să scrie piesa „Cosmos”, și cum își sărbătorește anual ziua de naștere cu gândul la „Ziua Independenței”.
Interpreta din Ucraina Svetlana Loboda (LOBODA) se află din nou la Chișinău. În ajunul concertului, aceasta a vizitat redacția NewsMaker. În cadrul interviului, artista a vorbit despre cum a afectat-o războiul, cum s-a schimbat viața sa după 24 februarie, a oferit detalii despre albumul pe care se pregătește să îl
Cum este să auzi cum medicul chemat să îi acorde ajutor copilului tău îți spune: „A, e din asta?“. Anume cu această situație s-a confruntat Marina și fiica sa, Alexandra. Fetița suferă de o tulburare din spectrul autism. Și dacă în lume milioane de oameni vorbesc despre asta, în Moldova