Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a suspendat pentru trei luni licența de furnizare a gazelor naturale pentru compania „Nordgaz Furnizare”. Decizia a fost luată în cadrul ședinței ANRE din 22 decembrie. Potrivit unui comunicat emmis de ANRE, motivul suspendării licenței a fost încălcarea normelor pieței gazelor naturale. Vestmoltransgaz,
Împușcături au fost auzite pe malul stâng al Nistrului, pe 22 decembrie. Biroul politici de reintegrare a confirmat pentru NM că focurile de armă au fost trase de militarii ruși staționați ilegal în regiunea transnistreană, care făceau antrenamente. Autoritățile de la Chișinău au menționat că acțiunile nu au fost coordonate
În municipiul Chișinău a fost declarată situație excepțională de nivel aviar, Decizia a fost aprobată pe 22 decembrie de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a municipiului Chișinău. Măsura vine în contextul în care Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a descoperit câteva de influență aviară, inclusiv pe teritoriul municipiului. Potrivit unui
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a anulat, pe 22 decembrie, decizia Curții de Apel Chișinău prin care dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) privind excluderea Partidului „Șansă” – afiliat oligarhului fugar Ilan Șor – din alegerile locale a fost abrogată. Hotărârea a fost pronunțată de completul de judecată format din
Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu procedura de demitere a ex-șefului Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu. Reprezentanta FMI în Republica Moldova Svetlana Cerovic a declarat pe 22 decembrie că demiterea lui Armașu a avut loc „foarte rapid”, ceea ce, potrivit ei, lasă semne de
Banca Națională a Moldovei (BNM) are șef nou. Este vorba de senatoarea din România Anca Dragu – numită în funcție de Parlament, în ședința din 22 decembrie. Candidatura lui Dragu a fost susținută 58 de deputați ai Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). De menționat că Anca Dragu a
Fostul președinte al țării Igor Dodon a venit cu o reacție, după ce speakerul Igor Grosu a propus-o pe fosta președintă a Senatului Anca Dragu la guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Socialistul califică numirea drept una „abuzivă” și „antistatală”. Mai mult, Dodon nu exclude că decizia guvernării ar
Președinția a publicat decretul prezidențial prin care se acordă cetățenia Republicii Moldova senatoarei române Anca Dragu, care ar urma să devină guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Astfel, începând de ieri, Dragu a devenit oficial cetățean moldovean. Maia Sandu a semnat decretul prin care i se acordă Ancăi Dragu
În incita clădirii Executivului a fost deschis un spațiu comercial pentru achiziționarea cadourilor, denumit Gift Shop-ul Guvernului. De acolo, doritorii vor putea achiziționa de la suveniruri până la articole vestimentare, care sunt însemnate cu sintagma „Guvernul Republicii Moldova” și simbolurile de stat. Reprezentanții Guvernului au anunțat că gift shop-ul a
Consilierul șefului biroului președintelui Ucrainei, Mihail Podoleak, susține ideea mobilizării în armată a bărbaților ucraineni cu vârsta cuprinsă între 25 și 60 de ani, care locuiesc acum în străinătate. Mai mult, Podoleak este de părere că toți cei care nu se vor supune unui eventual ordin în acest sens, ar