Parlamentul Republicii Moldova a luat act, în ședința din 31 octombrie, de demisia mai multor deputați ai fracțiunii PAS. Cinci dintre ei au renunțat la mandat după ce au fost numiți în funcții de miniștri în noul cabinet condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu. Astfel, Vladimir Bolea va activa, în continuare,
Republica Moldova a trecut printr-o serie de teste democratice consecutive în ultimii ani, de la alegeri locale și prezidențiale, la referendum și scrutin parlamentar. Experiența acumulată a ajutat cetățenii să conștientizeze pericolele dezinformării și influențelor externe, în special din partea Federației Ruse. Fenomene precum „șoristanul” și campaniile de rusificare în
Deputatul PAS și maestrul Nicolae Botgros a reacționat după informațiile apărute în spațiul public despre nepotul său, amenințând cu acțiuni în justiție. Parlamentarul respinge categoric orice asociere a numelui său sau al familiei sale cu decesul Andreei Cuciuc, și subliniază că informațiile vehiculate în mass-media sunt complet nefondate. Botgros a
Republica Moldova ar putea înregistra o creștere economică de până la 2% în primele 100 de zile al noului cabinet de miniștri condus de Alexandru Munteanu, dacă planul de acțiuni al noului Guvern va fi implementat integral și cu rigoare, a declarat ministrul desemnat al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen
Doi foști lideri locali ai Partidului „Șor” au fost condamnați la câte 4 ani de închisoare cu suspendare pentru implicare în finanțarea ilegală a formațiunii. Potrivit Procuraturii Anticorupție, aceștia ar fi acceptat peste 6,4 milioane de lei de la un grup criminal organizat, bani folosiți pentru plata protestelor și a
Candidatul desemnat la funcția de premier, Alexandru Munteanu, consideră că subiectul majorării vârstei de pensionare trebuie discutat, în contextul schimbărilor demografice și al tendințelor observate în alte state europene. Totuși ținând cont de tendința globală, vârsta de pensionare ar putea crește și în țara noastră. Declarația a fost făcută în timpul audierilor
Deputatul Renato Usatîi, ales ieri, 30 octombrie, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a confirmat că deține în continuare cetățenia Federației Ruse. Politicianul susține că a depus actele pentru renunțarea la această cetățenie de mai mulți ani, însă autoritățile ruse nu au examinat până acum
Autoritățile analizează modalități de reglementare a coletelor venite de pe platforme internaționale precum Temu sau Joom, din China și alte țări, a declarat deputatul PAS, Radu Marian, la emisiunea „Есть Вопросы” de la NewsMaker. Potrivit lui Marian, produsele extrem de ieftine afectează producătorii locali și locurile de muncă, însă în
Republica Moldova face un pas important spre consolidarea unui răspuns unitar și profesionist la cazurile de violență împotriva femeilor și violenței în familie. Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV) a lansat procesul de creare a unui sistem coerent de formare
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut un discurs la Forumul Păcii de la Paris, unde a vorbit despre efectele dezinformării și manipulării orchestrate de regimul de la Kremlin în Europa și în Republica Moldova. „Este o onoare să vorbesc astăzi la un forum care ne amintește că pacea începe