Fac jurnalism de 10 ani. Sunt licențiată în jurnalism și științe ale comunicării și recunosc – prima este pasiunea mea. Drumul meu a început în presa scrisă și a continuat la radiodifuzorul public – Compania „Teleradio-Moldova”, unde am activat timp de șapte ani. La NewsMaker… m-am întors pentru a treia oară. Ce să zic? E locul în care vrei să revii și care nu te lasă să pleci prea departe. De ce? Pentru că aici ai libertate de creație, echipă care te inspiră și șansa să spui lucrurilor pe nume.
Cred sincer că nu poți face jurnalism fără să iubești cu adevărat această meserie, iar NewsMaker.md e platforma unde pot face asta zi de zi. Aici scriu despre tot ce contează – cu responsabilitate și grijă față de adevăr.
Republica Moldova și Franța își intensifică cooperarea în domeniul securității. Astfel, angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) urmează să fie pregătiți, cu sprijinul Franței, pentru participarea în cadrul misiunilor internaționale, în situații de urgențe, precum și să se specializeze în depistarea documentelor false. Despre aceasta au discutat ministra de Interne Ana
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află astăzi, 27 iunie, într-o vizită de lucru la Kiev. Despre aceasta anunță, pe Facebook, Președinția. Potrivit sursei citate, pe parcursul zilei, șefa statului va vizita localitățile Borodeanka, Bucea și Irpen, și va avea o întrevedere cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky. Recent, presa ucraineană
Consumatorii de gaze naturale care înregistrează datorii pot fi deconectați, începând cu 1 august, de la gaz. Despre aceasta a anunțat pe o rețea de socializare președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz Vadim Ceban. „Conform Deciziei nr. 26 a Comisiei pentru Situații de Urgență a Republicii Moldova din 24 iunie,
Dubloul Daniela Cociu – Maria Olărașu a cucerit medalia de aur pe distanța 200 metri la Campionatul European Under 23 de canoe de la Belgrad. Ele au înregistrat rezultatul 43.763, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv. La 500 metri, sportivele din Republica Moldova au obținut medalia de argint, cu rezultatul
Pe 24 iunie, trupa rusă Little Big a lansat un videoclip pentru piesa „Generation Cancellation”, pe care membrii trupei o numesc „manifest împotriva războiului”. Acest lucru se precizează într-un comunicat de presă Little Big, citat de NM cu referire la Meduza. Piesa a fost publicată pe canalul de YouTube al
Magistrații Judecătoriei Chișinău au decis data primei ședințe în care vor examina dosarul în care este vizat ex-adjunctul procurorului general suspendat, Ruslan Popov. Potrivit Procuraturii Anticorupție, ședința de judecată urmează să aibă loc la data de 15 iulie, curent, începând cu ora 15:30. Amintim că, dosarul penal în privința ex-adjunctului
O fostă cafenea din Parcul „Valea Morilor” din Chișinău, lăsată în paragină, a fost dată, prin licitație, în chirie contra sumei de 2 milioane de lei pe an. Anunțul a fost făcut de primarul de Chișinău, Ion Ceban. Potrivit lui, banii vor veni în bugetul municipal. „Unele clădiri lăsate în
În Republica Moldova nu există holeră. Cel puțin asta susține Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), într-un comunicat emis. Potrivit specialiștilor, în apa de pe plaja Vadul lui Vodă ar fi fost identificat vibrionul non-holeric, care nu provoacă holeră, ci doar afecțiuni diareice severe. „Conform datelor investigațiilor efectuate în perioada
Primăria Chișinău a dat start programului municipal pilot „Startup pentru tineri și migranți”. Municipalitatea anunță că proiectul are scopul de a stimula antreprenoriatul în rândurile tinerilor și migranților din municipiul Chișinău prin facilitarea lansării și dezvoltării afacerilor sustenabile și susținerea creării locurilor de muncă. Astfel, municipalitatea își propune să faciliteze
Acordarea Republicii Moldova a statului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE) „nu înseamnă nimic”. Or, procesul de integrare poate dura ani de zile și poate nici să nu aibă finalitate. Poziția a fost exprimată de opoziția parlamentară, într-un interviu pentru NM. Parlamentarii califică acordarea țării noastre a