Ultimele materiale

Carabinierii moldoveni vor deveni polițiști, iar insultarea și nesupunerea în fața lor va deveni infracțiune, care se va pedepsi cu amenzi sau chiar cu închisoarea. Modificări în acest sens sunt prevăzute în proiectul de lege înregistrat la Parlament de un grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Inspectoratul

Președintele Partidului Regiunilor din Republica Moldova și șeful Congresului diasporei moldovenești din Rusia Alexandr Kalinin adună mijloace financiare pentru armata rusă care luptă în Ucraina – căști, drone, veste antiglonț, saci de dormit, etc. De asemenea, prin intermediul rețelelor de socializare, acesta adună ajutoare pentru populația civilă care locuiește în

Autoritățile ruse planifică mobilizarea a circa 300 de mii de rezerviști. Cu toate acestea, potrivit presei, cifrele reale ar ajunge la un milion de persoane. Cum ar putea fi afectați moldovenii stabiliți în Rusia? NM a găsit răspunsurile.   Locuiesc în Rusia, dețin pașaport moldovenesc și rusesc. Aș putea fi

Moldovagaz nu va putea să își onoreze obligațiile contractuale față de Gazprom pentru luna curentă. Compania nu are suficienți bani pentru a achita consumul pentru luna august. Informația a fost confirmată pentru NM de către președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz Vadim Ceban. Potrivit lui Vadim Ceban, mijloacele financiare deținute

x
x